O nouă alertă în zonele distruse de inundații: Risc uriaș de boli precum hepatita, leptospiroza şi dizenteria

 

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi a dat publicităţii un ghid privind comportamentul populaţiei în zonele cu risc, în contextul inundaţiilor din ultima perioadă, prin intermediul căruia atrage atenţia asupra apariţiei unor boli precum hepatita, dizenteria, leptospiroza sau cele transmise prin intermediul ţânţarilor.

Potrivit DSP, efectele inundaţiilor asupra sănătăţii apar fie direct prin contactul cu apa, fie indirect, ca urmare a deficienţelor la nivel de infrastructură, aprovizionare cu alimente şi apă. Efectele asupra persoanelor expuse la apa din inundaţii pot include răni cauzate de contactul cu anumite obiecte, căderi, electrocutări, infecţii respiratorii, dar şi boli transmise prin diverşi vectori.

„Creşterea temperaturilor în timpul sau după inundaţii şi apa rămasă sunt factori care favorizează înmulţirea ţânţarilor. Aceştia pot transmite boli infecţioase. De aceea: purtaţi îmbrăcăminte cu mâneci lungi, pantaloni lungi şi şosete; utilizaţi substanţe chimice repelente împotriva ţânţarilor, în concordanţă cu instrucţiunile de pe etichetă, pe care să le aplicaţi pe părţile descoperite ale corpului; acoperiţi pătuţul copilului sau căruciorul cu plase împotriva ţânţarilor; utilizaţi plase de protecţie la uşi, ferestre şi în jurul patului; evacuaţi apa stagnantă din curte şi/sau din diverse vase din afara locuinţei”, informează DSP, în ghid, potrivit Agerpres.

 

Rozătoarele sau animalele decedate – un alt factor determinant al apariţiei unor boli grave

 

„În timpul sau după ploi abundente şi inundaţii, ar putea apărea unele boli infecţioase transmise de rozătoare. O astfel de boală este leptospiroza. De aceea este necesar să luaţi în considerare următoarele sfaturi: controlul rozătoarelor de casă este foarte important; păstraţi alimentele în dulapuri şi/sau recipiente sigilate, care să nu fie la îndemâna rozătoarelor; asiguraţi-vă că toate intrările şi ferestrele sunt sigilate corespunzător pentru a împiedica pătrunderea rozătoarelor; sigilaţi deşeurile în coşurile de gunoi. Apele de inundaţie şi apele stagnante post-inundaţie prezintă diverse riscuri pentru sănătatea umană: boli infecţioase (boală diareică acută, hepatită virală A sau dizenterie), pericole chimice, răni, înec”, mai prevede documentul.

Specialiştii atrag atenţia cu privire la faptul că unele boli infecţioase pot apărea după inundaţii din cauza scăderii sanitaţiei sau supraaglomerării în cazul persoanelor care au fost evacuate şi cazate în adăposturi temporare. Consumul de apă sau alimente contaminate de apa din inundaţii poate duce la apariţia de boli diareice, cum ar fi Salmoneloza sau infecţia cu E.coli.

Pe parcursul săptămânii, DSP a distribuit şi completat stocurile de clorură de var şi tablete de Clorom pentru dezinfecţia fântânilor de la nivelul localităţilor afectate de viituri, stocurile de vaccinuri antitetanic şi antihepatic pediatric, fiind prelevate probe de apă pentru examenul chimic şi microbiologic.

Totodată, mai mulţi adulţi au primit vaccin antitetanic, iar autorităţile continuă să monitorizeze zonele afectate.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Destinația favorită de vacanță a românilor, în această vară: A costat mai mult, dar s-a format o nouă tendință

Ciolacu: În principiu, este corect ca orice om să poată candida; cel mai important este să respectăm Constituţia