Caraş-Severin: Adolescent de 17 ani, arestat preventiv după ce l-a bătut şi umilit pe un coleg de 15 ani, în incinta liceului unde învaţă amândoi

Un adolescent de 17 ani din Reşiţa a fost arestat preventiv după ce şi-a lovit un coleg, în vârstă de 15 ani, cu pumnii, palma şi picioarele, după ce l-a umilit şi l-a obligat să stea în genunchi. Agresiunea s-a petrecut la liceul unde învaţă cei doi

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa au transmis, vineri, că un procuror de la această unitate de parchet a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un băiat în vârstă de 17 ani care nu este la primul contact cu legea penală, cercetat în stare de reţinere, pentru lovire sau alte violenţe.

Astfel, în 12 septembrie, el l-ar fi agresat pe un coleg în vârstă de 15 ani, în incinta liceului unde învaţă amândoi. El l-a lovit pe băiat în repetate rânduri cu pumnii, palma şi picioarele, după ce acesta a fost umilit şi obligat să stea în genunchi, fapt ce i-a cauzat leziuni traumatice cuantificate prin zile de îngrijiri medicale.

Joi, procurorul a formulat propunere de arestare preventivă faţă de băiatul de 17 ani, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Reşiţa a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată 30 de zile.

Cercetările în prezentul dosar sunt efectuate de către organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin – Poliţia Municipiului Reşiţa – Biroul Ordine Publică sub supravegherea procurorului de caz.

Pistol: Avem în vedere modernizarea Transfăgărăşanului, ceea ce va face posibilă circulaţia pentru o perioadă mai lungă de timp în fiecare an

Întâlnire la vârf în lumea creștină: Președintele Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei s-a întâlnit cu Patriarhul Ecumenic