Autostrada Unirii prinde viteză între București și Chișinău: Când va fi gata proiectul – Discuții de ultimă oră între România și R. Moldova

Autostrada Unirii va deveni realitate! Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu susține că ținta este ca în 2030 să se poată circula pe autostradă de la București la Chișinău. Declarația a fost făcută după o discuție cu reprezentanții ministerului de profil din Republica Moldova, scrie Mediafax.

Ionel Scrioșteanu susține că a fost la Chișinău la invitația Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova.

În cadrul discuțiilor despre stadiul proiectelor feroviare și rutiere pentru conectarea României și Republicii Moldova, a fost analizat stadiul Autostrăzii Unirii A8, dar și a tronsonului de autostradă care va lega Ungheni (RO) de Chișinău (MD).

„Ținta noastră comună este ca în 2030 să putem circula de la București la Chișinău pe autostradă”, susține secretarul de stat.

Reprezentanții celor două ministere au făcut o radiografie a stadiilor proiectelor aferente podurilor peste Prut și a punctelor vamale din fiecare zonă a acestora, următorul punct vamal care va avea control coordonat fiind Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiulești – Galați.

„Referitor la infrastructura feroviară, am discutat despre posibilitățile de dezvoltare a tehnologiilor informaționale privind transportul feroviar de peste Prut în conformitate cu standardele de interoperabilitate și securitate informatică impuse de Uniunea Europeană, având în vedere expertiza pe care o avem în procesul de integrare. Implementarea acestor proiecte este necesară pentru interconectarea sistemelor de transport ale Republicii Moldova cu sistemele de transport ale României, dar și ale celorlalte țări ce fac parte din Uniunea Europeană, reprezentând un pas important în procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană, pe care îl sprijinim”, mai spune Ionel Scrioșteanu într-o postare pe Facebook.

Vâlcea: Stare de alertă în Băbeni, după ce localitatea a rămas fără serviciu de salubrizare de peste trei luni / Este al doilea oraş din judeţ care declară stare de alertă din cauza gunoiului neridicat de pe străzi

Alertă – VIDEO România se pregătește pentru o viitură majoră pe Dunăre: Când ar urma să aibă loc