Turcia impune condiţii stricte – Sunt vizate vehicule hibride plug-in

Un importator trebuie să îndeplinească diverse condiţii, inclusiv să aibă 20 de centre autorizate de service în şapte regiuni diferite din Turcia, pentru a putea importa vehicule hibride care se încarcă şi care nu sunt produse în UE sau alte ţări cu care Ankara are acorduri de liber schimb.

Analiştii spun că importatorii nu pot îndeplini aceste condiţii. „Toate vehiculele hibride plug-in care vin de acum înainte vor fi blocate, exceptând cele care sunt deja în stoc. Alte tipuri de maşini hibride sunt deja afectate de taxe vamale ridicate”, a apreciat Erol Sahin, de la firma de consultanţă EBS Danismanlik. El susţine că Executivul „îşi înăspreşte mesajul şi cere firmelor chineze să se grăbească cu negocierile privind înfiinţarea unor unităţi de producţie în Turcia”.

Decizia vine după ce în iunie Ankara a luat măsuri pentru a limita importurile de vehicule electrice (EV).

China se confruntă cu critici severe privind exporturile sale de vehicule, multe ţări susţinând că ele sunt subvenţionate semnificativ de Beijing. Analiştii spun că Ankara caută să sporească presiunile asupra producătorilor auto din China, care negociază înfiinţarea unor unităţi de producţie în Turcia.

În iulie, producătorul chinez de vehicule electrice BYD a convenit cu Guvernul de la Ankara construirea unei fabrici de un miliard de dolari în Turcia, cu o capacitate anuală de 150.000 de unităţi. Noua uzină din Turcia este o dovadă a dorinţei BYD de a fi mai aproape de marile pieţe auto, dar şi a intenţiei grupului chinez de a se proteja de ameninţarea tarifelor vamale suplimentare.

Şi alte companii din China, cum ar fi Chery şi SAIC, sunt în negocieri pentru înfiinţarea unor unităţi de producţie în Turcia.

În primele opt luni din 2024, s-au vândut pe piaţa turcă 762.000 de maşini şi vehicule uşoare, un nivel asemănător cu cel din perioada similară din 2023. Importurile de maşini din China au crescut de peste două ori, la 63.000 unităţi, ajungând la o cotă de piaţă de 8%, conform datelor din industrie.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Kamala Harris, invitată ca vedetă de Oprah Winfrey. Vicepreşedinta anunţă că deţine o armă de foc acasă şi dă asigurări că o va folosi împotriva unui eventual spărgător

Liga portugheză va planta 200 de copaci pentru fiecare gol marcat, ca răspuns după incendiile de vegetaţie