Ludovic Orban îl acuză pe Iohannis că folosește SRI în bătăliile electorale din 2024

„Din data de 3 iulie 2023, data la care Eduard Helwig și-a prezentat demisia din funcția de director, SRI, principalul serviciu de informații din România, cu un rol fundamental în apărarea siguranței naționale, funcționează fără să aibă o conducere numită în conformitate cu prevederile legii.

De un an și aproape trei luni, președintele Iohannis nu catadicsește să își îndeplinească atribuțiile legale și să propună Parlamentului un nou director al SRI. Conform legii, Parlamentul nu poate desemna un nou director al serviciului dacă președintele nu propune o persoană care să ocupe această funcție.

De ce nu vrea Iohannis ca SRI să fie condus în conformitate cu prevederile legale? De ce preferă Iohannis ca SRI să fie condus de un prim-adjunct care a fost numit în funcție doar prin decizia președintelui? De ce comisia de control a SRI și conducerea parlamentului nu a scos un cuvânt de un an și trei luni despre această situație care contravine legii și interesului național? De ce…?

Este oare o întâmplare faptul că exact în anul în care au loc toate alegerile (europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale) principalul serviciu de informații din România nu este condus de un director numit legal, cu prerogative depline și cu legitimitate ci de un general care are doar rol de interimar și care „stă” doar în pixul lui Iohannis?”, scrie Ludovic Orban pe Facebook.

Eduard Hellvig a anunţat, la înceutul lnii iulie 2023, că renunţă la funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, susţinând că a discutat „deschis” pe această temă cu preşedintele Klaus Iohannis „în ultimele săptămâni”.

Președintele Kalus Iohannis susținea anul trecut că va face o propunere la şefia Serviciului Român de Informaţii, însă acest lucru necesită un timp de pregătire.

„Evident că voi face o propunere pentru această funcţie, fiindcă SRI nu poate să rămână fără conducere civilă, dar sigur că necesită un timp de pregătire până când putem să facem următorul pas”, a afirmat Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă la câteva zile după demisia lui Hellvig.

Întrebat de ce și-a dat demisia fostul șef al SRI, Klaus Iohannis a răspuns: „Din motive persoane, a decis să se retragă”.

Constanţa: Un agent de pază de la Spitalul Judeţean a fost agresat de un pacient / Poliţiştii au deschis o anchetă

Polițiștii și salvatorii din Buzău au intervenit de urgență: Accident cu mai multe victime pe un drum județean