Răzvan Marin, titular în meciul pierdut de Cagliari în Serie A

Golurile au fost marcate de Lorenzo Colombo (minutul 33) şi Sebastiano Esposito (49). Răzvan Marin a jucat până în minutul 71. În poarta echipei din Sardinia a fost Simone Scuffet, fostul jucător al lui CFR Cluj.

În sezonul trecut, Empoli, avându-l pe Răzvan Marin printre cei mai importanţi jucători, s-a salvat in extremis de la retrogradare, avându-l pe banca tehnică în ultima parte a sezonului pe Davide Nicola, actualul antrenor al lui Cagliari.

Tot în etapa a 5-a din Serie, Torino FC a învins-o vineri în deplasare pe Hellas Verona cu scorul de 3-2. Torino a marcat prin Antonio Sanabria (10), Duvan Zapata (33) şi Che Adams (79). Acelaşi Sanabria a ratat un penalty în minutul 22, dictat după o fază la care Pawel Dawidowicz, jucătorul gazdelor a fost eliminat. Verona a punctat prin Grigoris Kastanos (12) şi Daniel Mosquera (90+3).

Celelalte meciuri ale etapei au loc de sâmbătă până luni.

În clasament, Cagliari este pe locul 19, penultimul, cu 2 puncte, iar Empoli pe un surprinzător loc 4, cu 9 puncte.

Torino FC este lider, cu 11 puncte, cu un punct mai mult decât Udinese şi două decât Napoli, care au câte patru meciuri disputate.

Declin demografic în China – Bejingul ia o măsură nemaivăzută din 1978

Terheş (PNCR): La alegerile parlamentare suntem cu liste complete în absolut toate judeţele