Parte din Japonia este sub ape: Persoane dispărute, zeci de mii evacuate

O persoană a murit și cel puțin șapte sunt dispărute în urma inundațiilor care au afectat Japonia. De asemenea, autoritățile au decis să evacueaze zeci de mii de locuitori.

Ploile torențiale au provocat inundații și alunecări de teren în Ishikawa, regiunea de coastă afectată în ianuarie de un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,6, scrie mediafax.ro.

O persoană a murit și alte șapte sunt date dispărute, au spus oficialii care vorbesc despre ploi „fără precedent”, potrivit BBC.

Agenția de Meteorologie a Japoniei (JMA) a emis sâmbătă cel mai înalt nivel de alertă. Fenomenele din regiunea Ishikawa pot „pune viața în pericol” au avertizat specialiștii care au mai spus că ploile torențiale vor continua până duminică la prânz.

Peste 40.000 de oameni din patru orașe au primit ordin să plece după ce 12 râuri din regiune au provocat inundații.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Gustări sănătoase care îți taie pofta de mâncare seara. Te și ajută să dormi bine

Tenis: Zhang Zhizhen, în sferturi de finală la Hangzhou (ATP)