Kamala Harris îl provoacă pe Donald Trump: Vrea ca ‘meciul decisiv să se joace’ la CNN

„Vicepreşedinta Harris este gata să-l înfrunte pe Donald Trump din nou pe scenă”, a scris echipa ei de campanie într-un comunicat.

Kamala Harris a acceptat o invitaţie din partea CNN de a participa la o dezbatere pe 23 octombrie, a precizat echipa ei, scrie agerpres.ro.

„Donald Trump nu ar trebui să aibă nicio problemă în a fi de acord cu această dezbatere. Este acelaşi format şi organizare ca dezbaterea CNN la care a participat şi a spus că a câştigat-o în iunie, când i-a lăudat pe moderatori, regulile CNN şi ratingurile”, a declarat Jen O’Malley Dillon, şefa echipei de campanie a Kamalei Harris.

Fostul preşedinte republican a respins până acum ideea de a-şi înfrunta din nou rivala democrată înainte de alegerile din 5 noiembrie.

Echipa lui Donald Trump nu a răspuns imediat solicitărilor AFP cu privire la posibilitatea ca acesta să accepte în cele din urmă să participe la o nouă dezbatere televizată.

„Nu va exista o a treia dezbatere”, a declarat candidatul republican la mijlocul lunii septembrie, luând în calcul dezbaterea televizată pe care a avut-o în iunie cu preşedintele Joe Biden, pe atunci încă candidat la Casa Albă, în plus pe lângă dezbaterea sa cu vicepreşedinta Kamala Harris.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Demograful Vasile Ghețău: România va avea 16 milioane de locuitori

Vladimir Putin îl refuză pe Volodimir Zelenski: Rusia nu participă la cel de-al doilea summit pentru pace privind Ucraina