Zelenski afirmă că sfârşitul războiului cu Rusia depinde de hotărârea aliaţilor occidentali de a furniza armele necesare Kievului

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, sâmbătă, că sfârşitul războiului de peste doi ani şi jumătate cu Rusia depinde de „hotărârea” aliaţilor occidentali ai Kievului de a furniza armele necesare şi permisiunea de a le utiliza.

Zelenski, vorbind în discursul său video de seară, a mulţumit armatei sale pentru o nouă lovitură asupra unui arsenal din Rusia, deşi nu a identificat locaţia.

El a mai spus că întâlnirile sale de săptămâna viitoare din Statele Unite sunt „cruciale” pentru a se asigura că Ucraina are capacităţile de apărare de care are nevoie.

„Dacă ne-am putea îndrepta toată precizia spre apărarea statului nostru, dacă ar exista suficiente rachete şi permisiuni pe care partenerii le-ar putea furniza în acest scop, situaţia generală în război ar fi mai bună pentru securitatea noastră”.

El a adăugat: „Răspunsul la întrebarea «Când se va termina războiul?» este, de fapt, atunci când hotărârea partenerilor noştri nu va rămâne în urma a ceea ce putem face noi pentru apărarea noastră, pentru independenţa noastră, pentru victoria noastră.”

„Strategia noastră clară va fi pe masa partenerilor noştri. Pe masa preşedintelui Statelor Unite”, a afirmat el.

Zelenskii solicită aproape zilnic aliaţilor occidentali ai Ucrainei, în principal Statelor Unite, să sporească livrările de armament pentru a contracara avansul lent al forţelor ruse în regiunea Doneţk, pe frontul estic al războiului.

Kievul cete, de asemenea, permisiunea de a utiliza arme occidentale împotriva unor ţinte din interiorul Rusiei, pentru a preîntâmpina atacurile aeriene ale Moscovei asupra infrastructurii Ucrainei, inclusiv asupra instalaţiilor energetice.

Oficialii ucraineni au declarat sâmbătă că forţele lor au lovit peste noapte două depozite de muniţii ruseşti – în regiunea Krasnodar, în sud, şi în regiunea Tver, în vest.

Zelenski participă săptămâna viitoare la sesiunile Consiliului de Securitate şi ale Adunării Generale a ONU.

De asemenea, acesta are programate întâlniri cu preşedintele american Joe Biden şi cu vicepreşedintele Kamala Harris, care este şi candidatul democrat la preşedinţie. Zelenski a declarat, de asemenea, că speră să se întâlnească cu rivalul ei republican, Donald Trump.

Idei de patriarh: Kirill al Rusiei plătește frizeri din Moscova dispuși să-i tundă și să-i coafeze pe refugiații din Kursk

R. Moldova: 2.221 de secţii de votare vor fi deschise pentru alegerile prezidenţiale din 20 octombrie. 16 secţii vor fi deschise în România