ANPIS: 157.679 de beneficiari ai indemnizaţiei pentru creşterea copilului, în august 2024

Numărul persoanelor care au beneficiat de indemnizaţii pentru creşterea copilului a fost, în luna august 2024, de 157.679, în scădere cu 1.922 de beneficiari faţă de luna precedentă, când 159.601 de persoane au primit acest tip de beneficiu, conform datelor publicate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

Indemnizaţiile pentru creşterea copilului plătite în luna august a.c. au însumat 524,71 milioane de lei, în scădere cu 2,81 milioane de lei faţă de iulie 2024, când au fost plătite indemnizaţii în valoare de 527,53 milioane de lei.

Suma medie plătită în august 2024 a fost de 3.327, 77 lei, în creştere faţă de iulie (3.305,33 lei).

În luna august 2024, cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în Bucureşti, respectiv 20.228, precum şi în judeţele Cluj – 8.502, Timiş – 7.238, Iaşi – 7.215 şi Suceava – 6.307.

Actul normativ care reglementează, în prezent, concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor este Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor. După modificări şi completări succesive, actul normativ menţionat, reglementează următoarele: părinţii care, în ultimii 2 ani, anteriori naşterii copilului au realizat timp de 12 luni venituri supuse impozitului pe venit potrivit Codului fiscal beneficiază de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copiilor, până împlinesc vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu dizabilităţi.

Indemnizaţia acordată este de 85% din media veniturilor nete lunare realizate din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, nu mai puţin de 2,5 ISR – Indicatorul Social de Referinţă (1.651 lei începând cu 1 martie 2024) şi nici mai mult de 8.500 lei. AGERPRES/(AS – autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

Sursa: www.agerpres.ro

Fotbal: Bayern, victorie zdrobitoare pe terenul lui Werder Bremen în Bundesliga

S-au făcut primele rețineri după bătaia din Pantelimon și de la spital – Ce mesaj transmite șefa IPJ Ilfov