Egalul studenților: Universitatea Cluj și Universitatea Craiova au făcut egal, iar ardelenii rămân lideri neînvinși

Universitatea Cluj şi Universitatea Craiova au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), duminică seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 10-a a Superligii de fotbal.

Liderul a deschis scorul prin senegalezul Mamadou Thiam (38), cu o lovitură de cap, la cornerul executat de Dan Nistor.

Craiovenii, care au făcut o primă repriză slabă, dar care au jucat mult mai bine după pauză, au egalat prin japonezul Takuto Oshima (68), cu un şut deviat de Gabriel Simion. Niponul a marcat în premieră în Superligă.

”Şepcile roşii” au avut o bară, prin Simion (74).

”U” Cluj, care rămâne neînvinsă în acest campionat, venea după patru victorii consecutive, scrie agerpres.ro.

Universitatea Craiova are două egaluri şi două eşecuri în ultimele patru etape.

FC Universitatea Cluj – Universitatea Craiova 1-1 (1-0), Cluj Arena – Cluj-Napoca

Au marcat: Mamadou Thiam (38), respectiv Takuto Oshima (68).

Arbitru: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti); arbitri asistenţi: George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel), Andrei Constantinescu (Bucureşti); al patrulea oficial: Andrei Moroiţă (Ploieşti)

Arbitru video: Florin Andrei (Târgu Mureş); arbitru asistent video: Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj)

Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) – CCA, Dan Potocianu (Bucureşti) – LPF

Meciurile etapei a zecea a Superligii de fotbal au loc de vineri până luni.

Rezultate:

Vineri 20 septembrie

AFC Botoşani – Gloria Buzău 3-3 (0-1), Stadion Municipal – Botoşani

Au marcat: Jaly Mouaddib (69), Aldair Ferreira (74), Hervin Ongenda (89), respectiv Constantin Budescu (40), Patricio Matricardi (autogol, 80), Alexandru Işfan (90+1).

Arbitru: Radu Petrescu; arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac, Ionuţ Traian Neacşu; al patrulea oficial: Andrei Antonie (toţi din Bucureşti)

Arbitru video: Cătălin Popa (Piteşti); arbitru asistent video: Ovidiu Artene (Vaslui)

Observatori: Cristian Nica (Ploieşti) – CCA, Marin Barbu (Bixad/Satu Mare) – LPF

ASC Oţelul Galaţi – FC Dinamo Bucureşti 1-1 (1-1), Stadion Oţelul – Galaţi

Au marcat: Frederic Maciel (22), respectiv Astrit Selmani (18 – penalty).

Arbitru: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova); arbitri asistenţi: Adrian Popescu (Craiova), Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe); al patrulea oficial: Robert Avram (Piteşti)

Arbitru video: George Cătălin Găman (Craiova); arbitru asistent video: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)

Observatori: Adrian Vidan (Bucureşti) – CCA, Imilian Şerbănică (Bragadiru/Ilfov) – LPF

Sâmbătă 21 septembrie

AFC Hermannstadt – FC CFR 1907 Cluj 0-0, Stadion Municipal – Sibiu

Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); arbitri asistenţi: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava), Romică Bîrdeş (Piteşti); al patrulea oficial: Ionela Alina Peşu (Mangalia)

Arbitru video: Iulian Dima (Bucureşti); arbitru asistent video: Claudiu Marcu (Constanţa)

Observatori: Octavian Şovre (Satu Mare) – CCA, Octavian Goga (Braşov) – LPF

FC FCSB – FC Petrolul Ploieşti 1-1 (1-0), Stadion Steaua – Bucureşti

Au marcat: Alexandru Băluţă (3), respectiv Alexandru Tudorie (90+4).

Cartonaş roşu: Mihai Popescu (FCSB, 29).

Arbitru: Rareş George Vidican (Satu Mare); arbitri asistenţi: Adrian Vornicu (Iaşi), Marius Cristian Marchidanu (Brăila); al patrulea oficial: Valentin Porumbel (Olteniţa)

Arbitru video: Sorin Costreie (Voluntari); arbitru asistent video: Mircea Orbuleţ (Bucureşti)

Observatori: Iosif Olah (Sfântu Gheorghe) – CCA, Mircea Călin (Bucureşti) – LPF

Duminică 22 septembrie

FC Farul Constanţa – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2-1 (1-0), Academia Hagi – Stadion Central – Ovidiu, 16:00)

Au marcat: Denis Alibec (12 – penalty, 51 – penalty), respectiv Marius Coman (90+2).

Cartonaşe roşii: Mihai Bălaşa (Farul, 30), Omar El Sawy (Sepsi OSK, 76).

Arbitru: Szabolcs Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Alexandru Vodă (Alba Iulia), Ioan Alexandru Corb (Satu Mare); al patrulea oficial: Sorin Vădana (Cluj-Napoca)

Arbitru video: Sebastian Colţescu (Bucureşti); arbitru asistent video: Bogdan Dumitrache (Bucureşti)

Observatori: Liviu Ciubotariu (Galaţi) – CCA, Romulus Chihaia (Bucureşti) – LPF

FC Universitatea Cluj – Universitatea Craiova 1-1 (1-0), Cluj Arena – Cluj-Napoca

Au marcat: Mamadou Thiam (38), respectiv Takuto Oshima (68).

Arbitru: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti); arbitri asistenţi: George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel), Andrei Constantinescu (Bucureşti); al patrulea oficial: Andrei Moroiţă (Ploieşti)

Arbitru video: Florin Andrei (Târgu Mureş); arbitru asistent video: Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj)

Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) – CCA, Dan Potocianu (Bucureşti) – LPF

Luni 23 septembrie

AFC UTA Arad – FC Politehnica Iaşi (Arena ”Francisc Neuman” – Arad, 18:00)

Unirea Slobozia – FC Rapid Bucureşti (Arena 1 – Clinceni, 21:00)

Clasament

loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Universitatea Cluj 10 6 4 0 16-5 22

2 Oţelul Galaţi 9 4 5 0 10-4 17

3 Dinamo 10 4 4 2 18-12 16

4 Universitatea Craiova 10 4 4 2 16-10 16

5 CFR Cluj 9 4 3 2 18-11 15

6 Petrolul Ploieşti 10 3 6 1 9-7 15

7 FC Hermannstadt 10 3 4 3 15-12 13

8 Farul 10 3 3 4 11-13 12

9 Sepsi OSK 10 3 2 5 11-14 11

10 Unirea Slobozia 9 3 2 4 8-11 11

11 FCSB 9 2 4 3 11-13 10

12 Poli Iaşi 9 3 1 5 10-15 10

13 Rapid 9 1 6 2 10-12 9

14 UTA 9 1 5 3 7-11 8

15 FC Botoşani 9 2 1 6 8-17 7

16 Gloria Buzău 10 1 4 5 10-20 7

Legendă: M – meciuri, V – victorii, E – egaluri, Î – înfrângeri, GM – goluri marcate, GP – goluri primite, P – puncte

Sursa: www.stiripesurse.ro

Doi tineri care au tâlhărit un adolescent într-un parc din Sectorul 1, reținuți

General Motors va concedia temporar aproximativ 1.700 de muncitori la uzina sa din Kansas