Conform unui studiu Pew Research din 2015, aproximativ 18% dintre oameni afirmă că au văzut o fantomă sau au fost în prezența uneia. De ce atât de mulți pretind că au astfel de contacte cu viața de apoi?
„O cauză comună poate fi pareidolia, tendința creierului nostru de a găsi modele (în special chipuri și figuri umane) printre stimuli ambigui”, a declarat Stephen Hupp, psiholog clinician și profesor la Southern Illinois University Edwardsville, într-un e-mail transmis Live Science.„Un exemplu comun este atunci când vedem chipuri sau figuri în nori, iar un altul este atunci când formele și umbrele aleatorii dintr-o casă întunecată arată ca o fantomă”, a declarat Hupp, care este și editorul revistei Skeptical Inquirer.
Dar ideea că morții rămân cu noi în spirit este una veche, apărând în nenumărate povestiri, de la Biblie la „Macbeth”. Ea a dat naștere chiar și unui gen folcloric: poveștile cu fantome. Credința în fantome face parte dintr-o rețea mai largă de credințe paranormale înrudite, inclusiv experiențe în apropierea morții, viața după moarte și comunicarea cu spiritele. Credința oferă confort multor oameni – cine nu vrea să creadă că membrii iubiți, dar decedați, ai familiei noastre nu au grijă de noi sau nu sunt alături de noi în momentele de nevoie?
Oamenii au încercat (sau au pretins) să comunice cu spiritele de secole; în Anglia victoriană, de exemplu, era la modă ca doamnele din înalta societate să țină ședințe de spiritism în saloanele lor, după ce serveau ceai și prăjiturele cu prietenii. În universități prestigioase, printre care Cambridge și Oxford, s-au format cluburi dedicate căutării de dovezi fantomatice, iar în 1882 a fost înființată cea mai importantă organizație, Society for Psychical Research.
O femeie pe nume Eleanor Sidgwick a fost investigator (și mai târziu președinte) al acestui grup și ar putea fi considerată prima femeie vânătoare de fantome. În America, la sfârșitul anilor 1800, mulți mediumi psihici pretindeau că vorbesc cu morții, dar au fost ulterior demascați ca escroci de către investigatori sceptici precum Harry Houdini.
Abia recent, vânătoarea de fantome a devenit un interes larg răspândit în întreaga lume. Acest lucru se datorează în mare parte serialului de televiziune prin cablu Syfy „Vânătorii de fantome”, care a difuzat 230 de episoade și nu a găsit nicio dovadă bună a existenței fantomelor.
Emisiunea a generat zeci de spin-off-uri și imitatori și nu este greu de înțeles de ce emisiunea este atât de populară: premisa este că oricine poate căuta fantome. Cele două vedete originale erau oameni obișnuiți (de fapt, instalatori) care au decis să caute dovezi ale existenței spiritelor. Mesajul lor: Nu trebuie să fii un om de știință cu cap de ou sau să ai vreo pregătire în domeniul științei sau al investigațiilor. Ai nevoie doar de timp liber, de un loc întunecat și poate de câteva gadgeturi de la un magazin de electronice. Dacă te uiți suficient de mult, orice lumină sau zgomot inexplicabil poate fi o dovadă a existenței fantomelor.
Acest criteriu vag al întâmplărilor fantomatice este o parte din motivul pentru care miturile despre viața de apoi sunt mai vii ca niciodată.
O dificultate în evaluarea științifică a fantomelor constă în faptul că o varietate surprinzător de mare de fenomene este atribuită fantomelor, de la o ușă care se închide singură, la chei lipsă, la o zonă rece pe hol, la o viziune a unei rude moarte.
Atunci când sociologii Dennis și Michele Waskul au intervievat persoane care au experimentat fantome pentru cartea lor „Ghostly Encounters: The Hauntings of Everyday Life„ (Temple University Press, 2016) au constatat că «mulți participanți nu erau siguri că au întâlnit o fantomă și au rămas nesiguri că astfel de fenomene sunt posibile, pur și simplu pentru că nu au văzut ceva care să se apropie de imaginea convențională a unei »fantome”. În schimb, mulți dintre respondenții noștri erau pur și simplu convinși că au experimentat ceva straniu – ceva inexplicabil, extraordinar, misterios sau straniu”.
Astfel, mulți oameni care afirmă că au avut o experiență fantomatică nu au văzut neapărat ceva ce majoritatea oamenilor ar recunoaște ca fiind o „fantomă” clasică și, de fapt, este posibil să fi avut experiențe complet diferite al căror singur factor comun este că nu au putut fi explicate cu ușurință.
„Există o mulțime de fenomene neînțelese care influențează observarea fantomelor. De exemplu, paralizia în somn într-o experiență recunoscută care îi face pe oameni să simtă că au văzut o fantomă, un demon sau un extraterestru”, a spus Hupp.
Experiența personală este un lucru, dar dovezile științifice sunt o altă problemă. O parte din dificultatea investigării fantomelor este că nu există o definiție unanim acceptată a ceea ce este o fantomă. Unii cred că acestea sunt spirite ale morților care, dintr-un motiv sau altul, se „rătăcesc” în drumul lor spre lumea cealaltă; alții susțin că fantomele sunt entități telepatice proiectate în lume din mințile noastre.
Alții își creează propriile categorii speciale pentru diferite tipuri de fantome, cum ar fi poltergeists, bântuiri reziduale, spirite inteligente și oameni din umbră. Bineînțeles, totul este inventat, ca și speculațiile cu privire la diferitele rase de zâne sau dragoni: există atâtea tipuri de fantome câte vrei tu să existe.
Există multe contradicții inerente în ideile despre fantome. De exemplu, fantomele sunt materiale sau nu? Fie se pot deplasa prin obiecte solide fără să le deranjeze, fie pot trânti uși și arunca obiecte prin cameră. Conform logicii și legilor fizicii, este una sau alta. Dacă fantomele sunt suflete umane, de ce apar îmbrăcate și cu obiecte inanimate (probabil fără suflet) precum pălării, bastoane și rochii – ca să nu mai vorbim de numeroasele rapoarte despre trenuri, mașini și trăsuri fantomă?
Dacă fantomele sunt spiritele celor ale căror morți au fost neevacuate, de ce există crime nerezolvate, din moment ce se spune că fantomele comunică cu mediumi psihici și ar trebui să fie capabile să identifice ucigașii pentru poliție? Întrebările continuă la nesfârșit – aproape orice afirmație despre fantome ridică motive logice de îndoială.
Vânătorii de fantome folosesc multe metode creative (și dubioase) pentru a detecta prezențele spiritelor, incluzând adesea mediumi. Practic, toți vânătorii de fantome pretind că sunt științifici, iar majoritatea dau această aparență deoarece folosesc echipamente științifice de înaltă tehnologie, cum ar fi contoare Geiger, detectoare de câmp electromagnetic (EMF), detectoare de ioni, camere cu infraroșu și microfoane sensibile. Cu toate acestea, s-a demonstrat vreodată că niciunul dintre aceste echipamente nu detectează cu adevărat fantomele.
„Dacă cineva vă dă un dispozitiv electronic pentru a detecta o fantomă, atunci probabil că o face pentru a vă lua banii în timpul unui tur al fantomelor”, a spus Hupp.
Timp de secole, oamenii au crezut că flăcările devin albastre în prezența fantomelor. În prezent, puțini oameni acceptă această legendă, dar este probabil ca multe dintre semnele considerate dovezi de către vânătorii de fantome de astăzi să fie considerate la fel de greșite și învechite peste secole.
Alți cercetători susțin că motivul pentru care nu s-a dovedit existența fantomelor este că pur și simplu nu dispunem de tehnologia potrivită pentru a găsi sau detecta lumea spiritelor. Dar nici acest lucru nu poate fi corect: fie fantomele există și apar în lumea noastră fizică obișnuită (și, prin urmare, pot fi detectate și înregistrate în fotografii, filme, înregistrări video și audio), fie nu există. Dacă fantomele există și pot fi detectate sau înregistrate științific, atunci ar trebui să găsim dovezi concrete în acest sens – dar nu găsim.
Dacă fantomele există, dar nu pot fi detectate sau înregistrate științific, atunci toate fotografiile, înregistrările video, audio și alte înregistrări despre care se pretinde că sunt dovezi ale fantomelor nu pot fi fantome. Cu atât de multe teorii de bază contradictorii – și atât de puțină știință adusă în discuție – nu este surprinzător faptul că, în ciuda eforturilor depuse de mii de vânători de fantome la televiziune și în alte locuri timp de decenii, nu a fost găsită nicio dovadă concretă a existenței fantomelor.
Și, bineînțeles, odată cu dezvoltarea recentă a „aplicațiilor pentru fantome” pentru smartphone-uri, este mai ușor ca oricând să creezi imagini aparent înfricoșătoare și să le distribui pe rețelele de socializare, ceea ce face și mai dificilă separarea realității de ficțiune pentru cercetătorii fantomelor.
Majoritatea oamenilor care cred în fantome o fac din cauza unei experiențe personale; de exemplu, au crescut într-o casă în care existența spiritelor (prietenoase) era considerată de la sine înțeleasă sau au avut parte de o experiență tulburătoare în timpul unui tur al fantomelor sau al unei bântuiri locale.
Credința într-o lume a spiritelor poate satisface, de asemenea, o nevoie psihologică mai profundă.
„Există încă atât de multe lucruri în acest univers pe care nu le înțelegem și este reconfortant să umplem golul cu explicații. Explicațiile supranaturale sunt adesea afirmate cu încredere, chiar și atunci când nu există dovezi reale, iar această încredere oferă un sentiment fals de adevăr real”, a declarat Hupp.
De exemplu, unii susțin că sprijinul pentru existența fantomelor poate fi găsit în nu mai puțin o știință grea decât fizica modernă. În general, se susține că Albert Einstein a sugerat o bază științifică pentru realitatea fantomelor, bazată pe Prima Lege a Termodinamicii: Dacă energia nu poate fi creată sau distrusă, ci doar își poate schimba forma, ce se întâmplă cu energia corpului nostru atunci când murim? Ar putea aceasta să se manifeste cumva ca o fantomă?
Pare o presupunere rezonabilă – până când sapi în fizica de bază. Răspunsul este foarte simplu și nu este deloc misterios. După ce o persoană moare, energia din corpul său se duce acolo unde se duce energia tuturor organismelor după moarte: în mediu. Energia este eliberată sub formă de căldură, iar corpul este transferat în animalele care ne mănâncă (de exemplu, animalele sălbatice, dacă suntem lăsați neîngropați, sau viermii și bacteriile, dacă suntem îngropați) și în plantele care ne absorb. Nu există nicio „energie” corporală care să supraviețuiască morții pentru a fi detectată cu dispozitivele populare de vânătoare de fantome.
În timp ce vânătorilor amatori de fantome le place să-și imagineze că se află în vârful de lance al cercetării fantomelor, ei sunt de fapt implicați în ceea ce folcloriștii numesc ostensiune sau legendă. Practic, este vorba de o formă de teatru în care oamenii „joacă” o legendă, care implică adesea fantome sau elemente supranaturale. În cartea sa „Aliens, Ghosts, and Cults: Legends We Live” (University Press of Mississippi, 2003), folcloristul Bill Ellis subliniază faptul că vânătorii de fantome iau adesea căutarea în serios și ”se aventurează să provoace ființe supranaturale, le confruntă într-o formă conștient dramatizată, apoi se întorc în siguranță. … Scopul declarat al acestor activități nu este divertismentul, ci un efort sincer de a testa și de a defini limitele lumii „reale””.
Dacă fantomele sunt reale și reprezintă un fel de energie sau entitate încă necunoscută, atunci existența lor va fi descoperită și verificată (la fel ca toate celelalte descoperiri științifice) de oamenii de știință prin experimente controlate – nu de vânătorii de fantome de weekend care se plimbă prin case abandonate, presupus bântuite, în întuneric, târziu în noapte, cu camere și lanterne.
În cele din urmă (și în ciuda munților de fotografii, sunete și înregistrări video ambigue), dovezile existenței fantomelor nu sunt mai bune astăzi decât erau acum un secol. Există două motive posibile pentru eșecul vânătorilor de fantome de a găsi dovezi bune. Prima este că fantomele nu există și că rapoartele despre fantome pot fi explicate prin psihologie, percepții greșite, greșeli și farse. A doua opțiune este că fantomele există, dar că vânătorii de fantome nu posedă instrumentele științifice sau mentalitatea necesară pentru a descoperi dovezi semnificative.
Dar, în cele din urmă, vânătoarea de fantome nu este deloc legată de dovezi (dacă ar fi fost așa, căutarea ar fi fost abandonată cu mult timp în urmă). În schimb, este vorba despre distracție cu prietenii și membrii familiei, despre a spune povești și despre plăcerea de a se preface că caută la marginea necunoscutului. La urma urmei, toată lumea iubește o poveste bună cu fantome.
