Șase luni mai târziu, președintele „a ajuns în acel punct”. După o dizolvare prematură a Adunării Naționale și un eșec amar înregistrat la alegerile legislative, președintele Republicii a numit, în seara zilei de sâmbătă, 21 septembrie, un guvern de treizeci și nouă de miniștri care grupează un tânăr macronist și alți zece aleși reprezentând dreapta cea mai conservatoare. „Un guvern reacționar sub forma unui deget mijlociu arătat democrației”, potrivit expresiei prim-secretarului PS, Olivier Faure.
Republicanii (LR) prezenți în noua echipă nu sunt predominanți. Dar profilul lor reînvie o așa-zisă dreaptă „fillonistă”, numită așa după Francois Fillon, fostul premier al lui Nicolas Sarkozy, candidat ratat la alegerile prezidențiale din 2017. O dreaptă catolică conservatoare întruchipată de senatorul de Vendée, Bruno Retaileau, numit la Ministerul de Interne, apropiat de Philippe de Villiers, cel care în iulie 2023 se referea la tinerii din cartierele de migranți cu expresia „regresiuni către originile etnice”, sau care prelua de la extrema dreaptă, în februarie 2022, termenul de „francezi de hârtie” pentru a vorbi despre cetățenii naturalizați.
Această dreaptă opusă căsătoriei homosexuale este reprezentată și de numele unor miniștri și secretari de stat mai puțin cunoscuți, precum Patrick Hetzel (învățământ superior) sau Laurence Garnier (consum) – senatoare care nu incriminează terapiile de conversie, acele practici care vizează „tratarea” persoanelor homosexuale pentru a renunța la orientarea lor sexuală sau la identitatea de gen.
Tabloul general arată ca și cum la nivel politic s-ar fi făcut un pas înapoi după numirea lui Gabriel Attal, cel mai tânăr premier al Republicii a V-a, care a spus, în timpul discursului său de politică generală din ianuarie a.c.: „A fi francez în 2024 înseamnă să poți să fii prim-ministru asumându-ți homosexualitatea”.
„Este ca și cum am fi pus dreapta în formol în anul 2012 și am fi reînviat-o astăzi. Nu există nicio renovare a software-ului ideologic din partea lor”, observă politologul Vincent Martigny, vorbind despre un guvern din „vechea Franță”.
Călătorind sâmbătă în Normandia, alături de fostul premier Elisabeth Borne, actualul președinte al grupului Ensemble pour la République din Adunarea Națională, Gabriel Attal, le-a reamintit activiștilor dezorientați că direcția partidului este: „fii ferm și denunță orice abatere sau atac asupra valorilor macroniste”. Chiar dacă asta înseamnă „să tragem toate consecințele dacă este necesar”, după cum a avertizat politicianul în vârstă de treizeci de ani.
„Este guvernul lui Michel Barnier”, spune Palatul Elysée pentru a se distanța mai bine de acești oficiali de dreapta. Deci guvernul reprezintă o căsătorie forțată?
Șeful statului, drapat în noul său rol de președinte-arbitru, este cel care a permis formarea acestui „guvern Frankenstein”, potrivit unui fost consilier special al Elysée. Să nu uităm că Michel Barnier, fost comisar european în vârstă de 73 de ani, numit în batjocură „Hibernatus” de către anumiți lideri ai partidului prezidențial, este alegerea deliberată a Președintelui Republicii.
În ciuda sfaturilor unor voci din anturajul său, precum europarlamentarul Pascal Canfin, fostul șef al WWF Franța, sau Patrice Vergriete, fost primar al orașului Dunkerque (Nord), Emmanuel Macron a refuzat, a doua zi după rezultatele alegerilor, să dea Noului Frontul Popular (NFP), care a ajuns pe primul loc la scrutin, oportunitatea de a forma un guvern.
Unii dintre macroniștii ”originari” își imaginează că formațiunea de stânga, care s-a opus oricărei coaliții în afara NFP, ar fi eșuat, incapabilă de a obține o majoritate în Adunarea Națională, chiar și una relativă. /…/
„Este o realitate politică incontestabilă”, remarcă constituționalistul Benjamin Morel, care subliniază trecerea treptată a macronismului spre dreapta. Dar această dreaptă nu înseamnă, în ochii lui, dispariția macronismului. „ADN-ul Macroniei este mai presus de toate economia”, amintește el. Macronismul este așadar „solubil” la dreapta atâta timp cât Bercy (ministerul Economiei și Finanțelor, n. ed.) rămâne în mâinile reprezentanților partidului prezidențial.
„Înainte de alegerile legislative am trecut de la un macronism dependent de bunăvoința LR la un macronism aliat al LR, acum dependent de bunăvoința Reuniunii Naționale [RN] pentru a trece guvernul”, subliniază Morel.
„Mormonii”, apropiații președintelui încă de la începuturi, majoritatea provenind din rândurile social-democrației, sunt siderați. Se mai aud vocile lor? „Aripa stângă a Renașterii [partidul prezidențial] nu mai contează. Salvarea lor nu poate fi decât într-un grup de centru-stânga, în opoziție cu Barnier”, crede deputatul Sacha Houlié, multă vreme principala figură a acestei aripi stângi înainte de a părăsi, la mijlocul lui iulie, grupul deputaţilor macronişti din Adunarea Naţională.
Deși câteva figuri istorice ale Macroniei plasate la stânga, precum Agnès Pannier-Runacher (ecologie) sau Astrid Panosyan (muncă), ocupă portofolii substanțiale în cadrul noului guvern, reprezentanții taberei lui Emmanuel Macron sunt mai mult din rândurile LR, precum fosta sarkozistă Rachida Dati (cultură) sau fosta chirachiană Catherine Vautrin (teritorii).
„În cele din urmă ajungem la un guvern UMP cu diferite tendințe de dreapta”, rezumă Martigny. „Acest lucru mă sperie. Nu mă tem de mânia populară, ci de sentimentul de inutilitate al votului. Oamenii vor fi dezamăgiți”, suspină Aurélien Rousseau, fost șef de cabinet al doamnei premier Elisabeth Borne, acum deputat de Yvelines.
Este un fapt: deși Palatul Elysée insistă că „Franța este de dreapta”, nici LR și nici tabăra prezidențială – care vor guverna acum împreună – nu au ieșit pe primul loc la alegerile legislative din 7 iulie.
Sursa: LeMonde, în traducerea Rador Radio România
