Gimnastică artistică: COSR, discuţii cu federaţia de gimnastică din SUA pentru închiderea cazului medaliei de bronz de la JO

„Săptămâna aceasta vom avea o întrevedere online cu partenerii noştri din Statele Unite, e mai mult o întâlnire tehnică, cu federaţia americană de gimnastică. În primul şi în primul rând, vom discuta despre ceea ce se întâmplă cu aceste sportive, pentru că ele au suferit foarte mult la nivel emoţional, şi după aceea o să vedem o cale comună în care putem să închidem tot acest caz cât mai curând posibil”, a declarat Covaliu.

Oficialul COSR a precizat că procesul este departe a se fi încheiat şi că România „şi-a făcut lecţiile” în tot acest caz.

„Deocamdată lucrurile stau aşa cum ştie toată lumea, România are o medalie de bronz la gimnastică prin Ana Maria Bărbosu. E adevărat că cealaltă sportivă care a fost pe podium, Jordan Chiles, a depus în memoriu prin avocaţii personali şi nu numai. Noi, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român suntem în contact, Guvernul României sprijină acest caz, care este departe de a se fi încheiat. Noi trebuie să apărăm ceea ce am câştigat până acum şi vorbim de o medalie pe care o sportivă din România a câştigat-o şi de asemenea trebuie să apărăm onoarea şi să protejăm cealaltă sportivă din România, care la un moment dat putea să câştige şi ea medalia de bronz, dar după aceea a intervenit tot acest proces. Toate părţile implicate colaborează, se informează reciproc, şi până acum lucrurile stau bine din punctul nostru de vedere. Nu este o poveste fără sfârşit, este o poveste care s-a încheiat odată cu Jocurile Olimpice, dar se pare că verdictul nu a fost cel aşteptat de către ceilalţi participanţi. Aşa că lupta continuă şi în afara terenului de sport, de data aceasta prin avocaţi. Important este că noi ne-am făcut lecţiile, suntem în contact cu tot ceea ce se întâmplă şi cu partea americană, şi cu partea din Elveţia. Sunt lucruri care se schimbă de la o zi la alta, ce avem până acum este o medalie de bronz la gimnastică individual pentru România. Şi de aici încolo trebuie să fim atenţi la tot ceea ce se întâmplă, şi vă asigur că suntem”, a completat Covaliu.

„Cu Sabrina Voinea este o altă discuţie, ea a avut o şansă foarte mare acolo, în timpul competiţiei la Jocurile Olimpice. Dar, din motive tehnice, şi nu le comentez eu aici, pentru că nu sunt de specialitate, lucrurile s-au întâmplat aşa cum s-au întâmplat, şi acum este o altă competiţie care nu ştim cum se va termina”, a mai adăugat preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Avocaţii gimnastei americane Jordan Chiles au depus în urmă cu o săptămână un recurs la Tribunalul Suprem Federal din Elveţia pentru a contesta retragerea medaliei de bronz care i-a fost acordată iniţial la sol la Jocurile Olimpice de la Paris.

Chiles, în vârstă de 23 de ani, s-a clasat iniţial pe locul al treilea în concursul de la sol, datorită unei revizuiri a notei sale, care i-a permis să o depăşească pe românca Ana Bărbosu. Echipa României a contestat decizia în faţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) şi a avut câştig de cauză, pe motiv că Chiles solicitase o reevaluare a scorului cu patru secunde prea târziu. Prin urmare, Comitetul internaţional Olimpic (CIO) i-a atribuit medalia de bronz Anei Bărbosu.

Apelul făcut de Chiles este susţinut de Comitetul Olimpic şi Paralimpic al Statelor Unite, a spus consilierul gimnastei, care a considerat că retragerea medaliei americancei este „nedreaptă”. O decizie a tribunalului federal elveţian este aşteptată în următoarele 4-6 luni.

Gimnasta română Sabrina Maneca-Voinea a făcut apel, la 26 august, la Tribunalul Suprem Elveţian împotriva deciziei Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, care i-a acordat Anei Bărbosu medalia de bronz în finala de la sol, la Jocurile Olimpice de la Paris.

Tribunalul de Arbitraj al Sportului (TAS) a decis ca medalia de bronz de la sol, la Jocurile Olimpice de la Paris, să revină gimnastei Ana Maria Bărbosu, în urma memoriilor făcute de Federaţia Română de Gimnastică şi de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.

În urma acestei decizii, Ana Maria Bărbosu a obţinut medalia de bronz la sol, în timp ce Sabrina Maneca Voinea a încheiat competiţia pe locul 4. Memoriul depus de FRG şi Sabrina Maneca Voinea a fost respins.

Pe 5 august, în finala de la sol, Ana Bărbosu a fost pentru câteva zeci de secunde medaliată cu bronz, însă americanca Jordan Chiles a depus contestaţie şi i s-a mărit nota, de la 13,666 la 13,766, astfel că a terminat pe poziţia a treia. Sabrina Maneca-Voinea a făcut şi ea contestaţie pentru nota primită (13,700), dar aceasta a fost respinsă.

Medalia de aur a fost cucerită de brazilianca Rebeca Andrade, notată cu 14,166, în timp ce argintul a revenit americancei Simone Biles (14,133).

În urma deciziei TAS, Ana Maria Bărbosu a încheiat pe 3, cu 13,700, Sabrina Maneca-Voinea a ocupat locul 4, cu 13,700, iar americanca Jordan Chiles a terminat pe 5, cu 13,666.

România nu mai obţinuse o medalie olimpică la gimnastică artistică din 2012 (Londra), când Sandra Izbaşa câştiga aurul la sărituri, Cătălina Ponor cucerea argintul la sol, iar echipa feminină a României lua bronz.

Echipa feminină de gimnastică a României a revenit după 12 ani la Jocurile Olimpice cu prilejul acestei ediţii. Gimnastele noastre s-au clasat pe locul 7 în finala pe echipe, Ana Maria Bărbosu pe 17, iar Amalia Ghigoarţă pe 22 la individual compus, Sabrina Maneca-Voinea pe 8 la bârnă şi pe 4 la sol, iar Ana Bărbosu pe 3 la sol.

Ana Maria Bărbosu a primit medalia de bronz pe 16 august, în cadrul unei ceremonii desfăşurate pe esplanada Casei Olimpice din Bucureşti.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Real Madrid, fără Carvajal în meciul de marţi cu Alaves

Fotbal – EURO 2024: UEFA a recunoscut o eroare de arbitraj în meciul Germania – Spania din sferturi de finală