Răsturnare de situație: PNL boicotează ședința pentru proiectul ‘senatorului’ Klaus Iohannis

„A avut un motiv în familie”, a spus Toni Greblă, la Antena3 CNN.

„BEC funcționează pe baza majorității membrilor săi. Astăzi am avut majoritate pentru a  desfășura ședința conform regulamentului. Nu cu unanimitate, dar este necesară o majoritate pentru a adopta decizii. Ședința a avut loc, iar celelalte acte au fost adoptate. După o pauză de jumătate de oră, solicitarea de interpretare a fost amânată, deoarece reprezentantul care a depus cererea a lipsit. Menționez că Cristian Ene este reprezentantul PNL în BEC”, a mai spus Greblă.

Întrebat dacă se poate pronunța BEC în acest caz, șeful AEP a răspuns: „BEC se pronunță asupra tuturor solicitărilor primite, fie că le admite, respinge, trimite înapoi pentru clarificări sau face comentarii suplimentare. În cazul acestei solicitări, BEC nu s-a pronunțat încă și nu aș dori să anticipez sau să intru în dezbateri politice. BEC se pronunță asupra candidaturilor propuse, le admite sau le respinge. Conform Legii 544, orice cetățean, organizație sau entitate are dreptul să depună o solicitare cu privire la orice aspect, iar BEC îi va răspunde în conformitate cu legea și Constituția”.

Biroul Electoral Central pentru alegerile parlamentare a amânat luni solicitarea PNL de clarificare a cazului în care președintele României, Klaus Iohannis, poate candida – fără vreo modificare legală – ca independent, pe listele electorale ale unui partid.

Înainte să ia o decizie, membrii BEC vor să parcurgă solicitarea oficială transmisă de PNL, anexele invocate în solicitare și să audă opinia juridică a reprezentantului PNL, avocatul Cristian Ene, pe această temă.

La ședința de luni, avocatul Cristian Ene nu a fost prezent.

PNL a sesizat luni dimineață BEC, în baza opiniei Consiliului Legislativ, să se pronunțe pe amendamentul depus la Legea 208/2015, care îi permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare ca independent pe lista liberalilor.

Alex Meret, portarul lui Napoli, va fi indisponibil timp de o lună

Accident grav între o mașină și o căruță: Un bărbat a murit, trei copii sunt răniți