Turcia condamnă în termeni duri atacurile Israelului în Liban: A ‘intrat într-o nouă fază’ care ‘va duce întreaga regiune la haos’

„Atacurile Israelului în Liban marchează o nouă fază în dorinţa sa de a duce întreaga regiune la haos”, a afirmat Ministerul turc de Externe într-un comunicat.

Ministerul libanez al Sănătăţii a anunţat că 356 de persoane, printre care 24 de copii, au fost ucise şi peste 1.240 rănite în atacurile israeliene de luni în sudul şi estul Libanului, cel mai grav bilanţ în aproape un an de violenţe.

„Este imperativ ca toate instituţiile însărcinate cu menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, în special Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, precum şi comunitatea internaţională, să ia fără întârziere măsurile necesare”, a adăugat Ministerul turc de Externe.

„Ţările care sprijină Israelul necondiţionat îl ajută pe (prim-ministrul israelian Benjamin) Netanyahu să verse sânge pentru a-şi servi interesele politice”, a mai scris ministerul turc.

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, care urmează să se adreseze Adunării Generale Anuale a ONU marţi, va profita de ocazie pentru a aduce în discuţie războiul din Fâşia Gaza.

În cadrul unei reuniuni la New York cu procurorul Curţii Penale Internaţionale (CPI), Karim Khan, Erdogan a afirmat că Israelul „trebuie să răspundă pentru crimele sale”, au indicat serviciile preşedintelui turc.

În mai, Khan a cerut mandate de arestare împotriva lui Netanyahu şi ministrului israelian al apărării, Yoav Gallant, pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii în Fâşia Gaza şi în Israel de la începutul ostilităţilor declanşate de mişcarea islamistă palestiniană pe 7 octombrie.

Erdogan i-a spus luni lui Khan că Israelul este pe cale de a comite un „genocid în Fâşia Gaza” şi că plănuieşte „noi masacre”, mai scrie AFP.

Încă un dosar pentru Camelia Bogdan

‘Brad Pitt’ face ravagii în Spania: Două femei au fost înșelate cu 325.000 de euro / Cum au acționat infractorii cibernetici