Zece ani mai târziu, acea plantă a devenit atât de populară, încât a fost aleasă ca emblemă oficială a COP16, principala conferinţă ONU pentru biodiversitate, care se va desfăşura în perioada 21 octombrie – 1 noiembrie la Cali, un oraş din sud-vestul Columbiei.
Ruben Dario Carianil, un indigen din populaţia Curripako, îşi admiră acum terenurile, care seamănă cu o mare fermecătoare de mici „stele” roşii cu petale tari şi ascuţite.
Pe un teren situat la periferia oraşului care a dat numele acestei flori, profesorul columbian a reuşit să aclimatizeze planta sălbatică. El o exportă de acum în Statele Unite, Europa şi Asia.
„Priviţi unde am ajuns (…) sunt foarte fericit”, a declarat el sub un soare arzător în portul fluvial al acestui oraş cu 30.000 de locuitori, unde se poate ajunge doar cu avionul sau după o călătorie de mai multe zile cu barca.
Floarea Inirida
„Ne jucăm cu ea (cu floarea Inirida) de mii de ani, însă nimeni de aici nu a descoperit nimic special. Ceea ce am făcut eu a fost doar să experimentez”, a explicat Ruben Dario Carianil.
Plantaţia sa este una familială şi se numeşte „Liwi: flori eterne”, pentru că bobocii acestei plante îşi păstrează forma chiar şi la mai mulţi ani după ce au fost tăiaţi.
Alături de soţia lui, Martha Toledo, şi de biologul Mateo Fernandez, Ruben Dario Carianil a reuşit să facă să prospere floarea Inirida, un nume comun ce include două specii distincte, una care creşte în principal în timpul sezonului ploios, iar cealaltă, mai mică, în timpul verii.
„Încerc să transform cunoştinţele indigene în cunoştinţe ştiinţifice”, a subliniat Ruben Dario Carianil.
Aceste flori cresc doar în anumite părţi din departamentul Guainia (a cărui capitală este Inirida) şi în anumite zone ale Amazoniei venezuelene, la câţiva kilometri distanţă de plantaţia sa.
Mateo Fernandez, unul dintre primii biologi care au studiat specia, a subliniat frumuseţea acesteia, rezistenţa ei la inundaţii şi la secete, precum şi capacitatea sa de adaptare pentru a supravieţui într-o regiune cu soluri mai degrabă infertile.
Tocmai această rezistenţă a plantei i-au determinat pe organizatorii COP16 să o aleagă ca emblemă a conferinţei ONU pentru biodiversitate.
„O mică bucată de junglă”
„Suntem singura fermă de flori amazoniene” din Columbia, a declarat cu mândrie Martha Toledo, care deţine o diplomă în filosofie. Ea cunoaşte doar o singură iniţiativă similară, în Peru.
Văzută din aer, cultura de Inirida se distinge net de plantele cu flori care abundă în regiunile andine ale Columbiei, unde acestea sunt sădite în monocultură, aliniate pe rânduri regulate şi adeseori sub sere acoperite cu folii de plastic, care alterează frumuseţea peisajelor montane.
Însă în ferma lui Ruben Dario Carianil, bobocii de Inirida se etalează pe 20 de hectare în mijlocul unei varietăţi de arbuşti indigeni şi chiar a unei parcele de pădure densă.
„Am început să înţelegem cum creşte floarea în ecosistem. Atunci când cumpăraţi o floare din Inirida, aduceţi la voi acasă o mică bucată de junglă”, a adăugat Martha Toledo.
Plantaţiile se inspiră din culturile indigene tradiţionale: îngrăşămintele şi pesticidele sunt interzise.
Este vorba despre „un pariu politic”, a spus Martha Toledo. „Noi propunem o întâlnire între economia locală şi economia mondială. Credem că departamentul nostru trebuie să se dezvolte într-un mod prietenos cu mediul şi acesta este un proces politic”, a adăugat ea.
Trecutul plantației de Iniridă
În urmă cu mai multe decenii, florile de Inirida erau prezente din abundenţă pe păşunile din jurul micului aeroport local. Vizitatorii „coborau din avion şi veneau aici pentru a culege toate florile”, îşi aminteşte Ruben Dario Carianil.
În 1989, preocupat de conservarea speciei, Guvernul columbian a interzis culegerea acestor flori din habitatul ei natural. Interdicţia a fost prelungită până în 2005, când autoritatea de mediu a autorizat „exploatarea sa reglementată”, cu condiţia ca aceasta să nu ameninţe populaţiile de flori sălbatice.
Până în prezent, doar plantaţia din Liwi a reuşit să producă flori şi să obţină o licenţă de comercializare, mai întâi pe plan local, apoi la Bogota şi, după nenumărate provocări de ordin logistic, în alte ţări.
Situat la aproape 700 de kilometri de capitala ţării şi izolat de reţeaua rutieră din Columbia, oraşul Inirida este „o insulă înconjurată de junglă”, a explicat Martha Toledo.
În octombrie 2022, o primă expediere a fost realizată spre China. „La aeroport, oamenii au aplaudat (…). E o adevărată nebunie ca dintr-un loc atât de izolat din Columbia, o ladă să fie trimisă la Beijing”, îşi aminteşte cu mândrie fondatorul fermei Liwi.
