Preşedintele Iranului avertizează cu privire la consecinţele „ireversibile” ale unui război regional mai amplu

Israelul doreşte să tragă Orientul Mijlociu într-un război în toată regula, provocând Iranul să se alăture conflictului vechi de aproape un an dintre Israel şi Hezbollah, susţinut de Teheran în Liban, a declarat luni preşedintele Iranului, Masoud Pezeshkian, avertizând asupra consecinţelor „ireversibile” ale acestuia, potrivit Reuters.

Masoud Pezeshkian a declarat după sosirea sa la New York pentru a participa la Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite: „Nu dorim să fim cauza instabilităţii în Orientul Mijlociu, deoarece consecinţele sale ar fi ireversibile„. ”Vrem să trăim în pace, nu vrem război”, a adăugat el. „Israelul este cel care încearcă să creeze acest conflict total”.

Pezeshkian, un politician relativ moderat care a fost ales în iulie promiţând o politică externă pragmatică, a acuzat comunitatea internaţională de tăcere în faţa a ceea ce el a numit „genocidul Israelului” din Gaza. Apelul lui Pezeshkian de a rezolva conflictul din Orientul Mijlociu prin dialog a venit după ce Israelul a declanşat luni un val intens de lovituri aeriene împotriva Hezbollah, fiind cea mai mortală zi din Liban în aproape un an de conflict între Israel şi gruparea susţinută de Teheran.

„Vom apăra orice grup care îşi apără drepturile şi se apără pe sine”, a declarat Pezeshkian, când a fost întrebat dacă Iranul va intra în conflictul dintre Israel şi Hezbollah.

Şeful politicii externe a Uniunii Europene, Josep Borrell, aflat şi el la New York, a descris situaţia ca fiind aproape un război în toată regula. El a îndemnat liderii mondiali să facă tot ce le stă în putinţă pentru a-l opri, adăugând: „Aici, la New York, este momentul să facem acest lucru”, a spus el.

Declin al preţurilor petrolului luni, din cauza activităţilor economice dezamăgitoare din zona euro

Sesizarea preşedintelui Iohannis privind modificarea unui articol din Legea fondului funciar, la CCR