Octavian Berceanu, fost şef al Gărzii de Mediu, deschide lista candidaţilor REPER la Senat pentru alegerile parlamentare.
„Deschid opţiunea REPER în Senat, în Bucureşti, pentru că toţi merităm o viaţă şi un aer sănătos”, a scris Berceanu, pe Facebook.
El menţionează că a construit, împreună cu oamenii care lucrează încă în Garda Naţională de Mediu, „cea mai eficientă instituţie împotriva criminalităţii de mediu, în doar 6 luni”, dar şi că în Republica Moldova a contribuit la elaborarea „celui mai ambiţios plan de mediu” din Europa. Planul a fost aprobat de către Banca Europeană de Investiţii, are o valoare de jumătate de miliard de euro şi vizează combaterea deşertificării, printr-un „scut” de 145.000 de hectare de noi păduri „capabile să lupte cu fenomenele extreme şi să înverzească” Europa.
În iunie 2021, în cursa pentru preşedinţia USR Bucureşti, Octavian Berceanu a obţinut locul al doilea, după Vlad Voiculescu.
În septembrie 2021, Berceanu a fost eliberat din funcţia de comisar general, cu rang de secretar de stat, al Gărzii Naţionale de Mediu, printr-o decizie a prim-ministrului Florin Cîţu. În iulie 2022, a candidat la preşedinţia USR, obţinând 2.041 de voturi (11,2%). Alegerile fuseseră câştigate de Cătălin Drulă, cu 71,3% din cele 18.177 de voturi exprimate.
În iunie, Berceanu s-a numărat printre cei trei membri ai USR care s-au înscris în cursa internă pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale. El a ieşit pe locul al doilea, după Elena Lasconi, obţinând 25 de voturi (4,44%). AGERPRES/(AS – autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)