Luis Enrique regretă plecarea lui Kylian Mbappe la Real Madrid

Într-un extras dintr-un documentar care îi este dedicat tehnicianului spaniol, difuzat luni de postul de televiziune Movistar, Luis Enrique a lăudat caracterul lui Kylian Mbappe, căpitanul selecţionatei Franţei, care s-a despărţit în această vară de PSG, după şapte sezoane, semnând un contract pe cinci ani cu Real Madrid.

„În cazul lui Mbappe, am întâlnit un jucător minunat. O persoană de un nivel excepţional, aşa cum rar găseşti atunci când ajungi să vezi un jucător de acest nivel”, a spus antrenorul lui PSG.

„Uman, afectuos, apropiat. Este un jucător minunat. Ce păcat că a plecat la Madrid! Mai ales pentru noi, la momentul respectiv. Dar şi viaţa face parte din joc. Îi merge foarte bine. Nu am nimic de reproşat, şi-a condiţionat plecarea. Noi am încercat mereu să-i îmbunătăţim virtuţile şi să-i acoperim greşelile. El a fost mereu foarte politicos şi respectuos, la fel şi familia sa”, a adăugat Luis Enrique.

Kylian Mbappe (25 ani), cel mai bun marcator din istoria clubului Paris Saint-Germain, s-a integrat rapid la Real Madrid, reuşind să marcheze 6 goluri în opt meciuri disputate de la debutul sezonului.

Haos în Marea Britanie în urma inundațiilor severe

Digi24.ro – Un site care conţine atacuri la adresa lui Nicolae Ciucă are legături cu echipa de campanie a lui Mircea Geoană / Geoană: Eu şi echipa de campanie suntem împotriva distribuirii de informaţii false vizând discreditarea competitorilor electorali