MApN: Fragmente de dronă de origine rusă – găsite în apropierea localităţii tulcene Plauru

Specialişti ai Ministerului Apărării Naţionale şi ai Serviciului Român de Informaţii au găsit marţi fragmente de dronă de origine rusească, într-o zonă aflată la sud de localitatea Plauru din judeţul Tulcea, informează MApN.

Sursa citată arată că investigaţiile executate la faţa locului au stabilit că fragmentele respective provin de la o dronă rusească de tip Geran 2. Acestea au fost ridicate în vederea expertizării, conform procedurilor legale.

Aria cercetată este situată în afara perimetrului locuit al comunei Plauru, nefiind afectate elemente de infrastructură, mai precizează MApN.

Specialiştii au continuat acţiunile de căutare a unor eventuale fragmente de dronă căzute pe malul românesc al Dunării, ca urmare a atacurilor executate, în ultimele săptămâni, de forţele ruse asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina.

În acest context, MApN reiterează mesajul ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional. AGERPRES/(AS – autor: Oana Ghiţă, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Sursa: www.agerpres.ro

Mureş: Proiectul de creştere a siguranţei pacienţilor în structurile spitaliceşti publice de la SCJ a ajuns la etapa a doua

Ciucă: Este clar că nu există o susţinere a demersurilor politice în interiorul coaliţiei, vom avea o atitudine pe măsură / A fost o discuţie cu Ciolacu pe proiect / Nu văd cum putem să realizăm o coaliţie cu PSD, în astfel de condiţii, după alegeri