Liderii lumii, reuniţi la ONU în plină explozie de violenţe în Orientul Mijlociu

Marea reuniune anuală a ONU începe marţi la New York, cu frica unui război regional în Orientul Mijlociu, o escaladare care urmează să domine această sesiune a Adunării Generale, la care ia parte pentru ultima oară preşedintele american Joe Biden, relatează AFP.

După două zile ale ”Summitului Viitorului”, consacrate marilor provocări la adresa omenirii şi generaţiilor viitoare, peste 100 de şefi de stat şi de guverne urmează să se succeadă la tribună timp de o săptămână, umbrită de conflicte care fac ravagii, mai ales în Liban şi Fâşia Gaza.

”Anul acesta accentul se va pune pe probleme de război şi pace”, comentează Richard Gowan de la International Crisis Group, mai ales în Fâşia Gaza, Ucraina şi Sudan.

La aproape un an de la izbucnirea războiului în acest mic teritoriu palestinian, declanşat de un atac fără precedent al mişcării islamiste Hamas în sudul Israelului la 7 octombrie, conflictul ameninţă să se extindă în regiune.

Atacuri israeliene vizând mişcarea islamistă libaneză Hezbollah, susţintă de Iran, soau sldat cu peste 500 de morţi luni, în Liban, cea mai sângeroasă de aproape un an de schimburi de tiruri între cele două părţi din cauza Războiului din Fâşia Gaza.

Joe Biden, care a reafirmat că ”lucrează la o dezescaladare”, urcă marţi la tribună pentru a susţine ultimul său discurs la Adunarea Generală.

Statele Unite se opun unei invazii terestre a Libanului şi urmează să prezinte ”idei concrete” partenerilor lor săptămâna aceasta la ONU în vederea potolirii acestui conflict, potrivit unui oficial american de rang înalt.

Noul preşedinte iranian Massoud Pezeshkian, a cărui ţară susţine Hezbollahul şi Hamasul, care urmează să susţină primul său discurs la ONU, a acuzat luni Israelul de ”extinderea” acestui conflict în Orientul Mijlociu.

”CORTEGIUL MIZERIILOR UMANE”

”Ne aflăm pe marginea prăpastiei unui război total”, a avertizat, la rândul său, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, iar Franţa a cerut o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU în această săptămână deja supraîncărcată diplomatic.

Marţi, la cerearea Ucrainei care, potrivit unor surse diplomatice, se teme anul acesta că războiul ”său” va fi eclipsat, Consiliului de Securitate al ONU urmează să se reunească în prezenţa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, ”starul” ediţiei din 2023.

Liderul ucrainean, care urmează să se exprime miercuri în faţa membrulor Adunării, a cerut luni ca ”toate ţările să continue să ne susţină eforturile comune în favoarea unui viitor paşnic”.

Preşedintele rus Vladimir ”Putin a furat atât de multe lucruril dar nu va fura viitorul lumii”, a declarat el, înainte să-i prezinte omologului său american ”planul (său al) victoriei”.

Alte capete de afiş ale defilării liderilor la tribună săptămâna aceasta sunt preşedinţii brazilian Luiz Inacio Lula da Silva şi turc Recep Tayyip Erdogan marţi, preşedintele Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas joi şi premierul israelian Benjamin Netanyahu joi sau vineri.

Însă ”adevărata diplomaţie în vedeea reducerii tensiunilor va avea loc în culise”, subliniază Richard Gowan, care evocă poate o posibilitate ca diplomaţi din Occident şi arabi să discute cu iranienii în vederea ”împidicării scăpării de sub control a situaţiei regionale”.

”Pacea este luată cu asalt din toate părţile”, şi-a exprimat îngrijorarea secretarul general al ONU Antonio Guterres, care cere ”să se termine cu cortegiul mizeriilor umane”.

”Liderii mondiali trebuie să se angajeze în timpul Adunării Generale a ONU la măsuri îndrăzneţe pentru a pune capăt atrocităţilor în cele mai rele crize mondiale şi ca cei care se fac vinovaţi să dea socoteală”, pledează Louis Charbonneau de la organizaţia nmonguvernamentală (ONG) Human Rights Watch (HRW).

Ciucă: Este clar că nu există o susţinere a demersurilor politice în interiorul coaliţiei, vom avea o atitudine pe măsură / A fost o discuţie cu Ciolacu pe proiect / Nu văd cum putem să realizăm o coaliţie cu PSD, în astfel de condiţii, după alegeri

Programul Casa Verde Fotovoltaice pentru persoane fizice, lansat în 27 septembrie / Buget, condiţii şi actele necesare