Cântecul de lebădă – Klaus Iohannis se va adresa Adunării Gererale a ONU la ultima sa ieșire internațională

Președintele Klaus Iohannis conduce delegația României aflată la a 79-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite de la New York.

Tema centrală a actualei sesiuni a Adunării Generale este „Unitate în diversitate pentru progresul păcii, dezvoltare durabilă și demnitate umană pentru toți, pretutindeni”.

„Participarea Președintelui României la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite din acest an reprezintă o oportunitate de evidențiere a contribuției țării noastre la efortul global de a accelera progresul către cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, într-un context care continuă să fie marcat de provocări majore la adresa ordinii internaționale bazate pe reguli, care sunt tot mai des nerespectate”, a transmis Administrația prezidențială.

Șeful statului va susține miercuri, de la ora 19.30 (ora României) o intervenție în plenul Adunării Generale a ONU. Cu acest prilej, va pleda pentru menținerea dialogului la nivel multilateral, mai ales în formatul ONU, ca element esențial al siguranței regionale și globale.

De asemenea, Klaus Iohannis va evidenția eforturile și contribuția României, pe toate palierele, la soluționarea problemelor globale actuale, de la crize de securitate precum războiul din Ucraina sau conflictul din Orientul Mijlociu, la provocări majore la adresa omenirii, printre care urgența climatică, erodarea drepturilor omului sau amenințările cibernetice.

În intervenția sa, președintele va pleda, totodată, pentru un sistem ONU reformat, capabil să răspundă tuturor provocărilor curente și viitoare într-un mod eficient și transparent.

Ancheta Recorder produce efecte majore: Trei șefi au fost trimiși în judecată de către DNA

Un gigant din Grecia a finalizat o investiție majoră în România: Fabrica sa devine cel mai mare exportator