Nou promovata Como a reuşit să învingă în deplasare, cu scorul de 3-2, formaţia Atalanta Bergamo, câştigătoarea ultimei ediţii a competiţiei Europa League, într-un meci din etapa a cincea a campionatului de fotbal al Italiei, disputat marţi.
Golurile au fost marcate de Gabriel Strefezza (46), Sead Kolasinac (54 – autogol) şi Aleiu Fadera (58) pentru învingători, respectiv Davide Zappacosta (18) şi Ademola Lookman (90+9 din penalty).
Această întâlnire a fost programată iniţial luni seara, însă a fost amânată cu o zi din cauza ploilor puternice care s-au abătut asupra oraşului din Lombardia.
Como, antrenată de fostul internaţional spaniol Cesc Fabregas, a obţinut cu această ocazie prima sa victorie de la debutul actualei ediţii din Serie A şi a urcat pe locul 15, părăsind „zona roşie” a clasamentului, în timp ce Atalanta se află pe locul 12, după al treilea eşec suferit în cinci meciuri de campionat.
Rezultate – etapa a 5-a:
Vineri
Cagliari – Empoli 0-2
Au marcat: Colombo (33), Esposito (49).
Mijlocaşul Răzvan Marin a fost titular la Cagliari, fiind înlocuit în minutul 71.
Hellas Verona – Torino FC 2-3
Au marcat: Kastanos (12), Mosquera (90+3), respectiv Sanabria (10), Zapata (33), Adams (79).
Sâmbătă
Venezia – Genoa 2-0
Au marcat: Busio (63), Pohjanpalo (85).
Juventus Torino – SSC Napoli 0-0
Lecce – Parma 2-2
Au marcat: Dorgu (32), Krstovic (59), respectiv Almqvist (90+3), Hainaut (90+5).
Dennis Man şi Valentin Mihăilă au fost titulari la Parma, ultimul fiind înlocuit în minutul 65.
Duminică
Fiorentina – Lazio Roma 2-1
Au marcat: Gudmundsson (49 – penalty, 90 – penalty), respectiv Gila Fuentes (41).
Monza – Bologna 1-2
Au marcat: Djuric (43), respectiv Urbanski (24), Castro (80).
AS Roma – Udinese 3-0
Au marcat: Dovbik (19), Dybala (49 – penalty), Baldanzi (70).
Inter Milano – AC Milan 1-2
Au marcat: Dimarco (28), respectiv Pulisic (10), Gabbia (89).
Marţi
Atlanta Bergamo – Como 2-3
Au marcat: Zappacosta (18), Lookman (90+9 – penalty), respectiv Strefezza (46), Kolasinac (54 – autogol), Fadera (58).
Clasament:
1. Torino FC 11 puncte
2. SSC Napoli 10
3. Udinese 10
4. Juventus Torino 9
5. Empoli 9
6. Inter Milano 8
7. AC Milan 8
….
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Simona Aruştei)