PNL Prahova – Liderul filialei, scăpat de un dosar penal de corupţie prin prescrierea faptelor, deschide lista pentru deputaţi. Cătălin Predoiu, primul pe lista pentru Senat. Roberta Anastase, scoasă de pe liste după patru mandate în Parlament

PNL Prahova şi-a anunţat recent, listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare din acest an. Pentru Camera Deputaţilor, lista este deschisă de preşedintele interimar al filialei judeţene, Mircea Roşca, condamnat pentru corupţie, cu condamnarea anulată în urma demersurilor privind justiţia făcute în vremea lui Liviu Dragnea şi a lui Florin Iordache, şi scăpat definitiv de acuzaţii prin prescrierea faptelor. Pentru Senat, lista este deschisă de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, care a învins-o, în urma unui vot intern pe Roberta Anastase, până nu demult unul dintre liderii cu influenţă în PNL Prahova. Surpriza constă în faptul că Anastase nu se mai regăseşte deloc pe listele de candidaţi prezentate de organizaţia judeţeană de partid. Printre candidaţii propuşi de PNL în Prahova se regăsesc fostul candidat al PNL pentru Primăria Ploieşti, un fost prefect din perioada în care Guvernul era condus de Viorica Dăncilă, un fost şef al Poliţiei judeţene Prahova şi doi foşti viceprimari, unul fost lider în PSD şi în Pro România.

Plecarea lui Iulian Dumitrescu, cercetat pentru corupţie, din fruntea PNL Prahova şi venirea ca interimar pe funcţia de preşedinte al filialei judeţene a lui Mircea Roşca, trimis în judecată tot pentru corupţie şi scăpat de dosar prin prescrierea faptelor a adus schimbări majore în filiala de partid acuzată că în ultimii ani a sabotat activitatea propriului primar, Andrei Volosevici, care urmează să îşi încheie activitatea la Primăria Ploieşti.

Noua conducere a PNL Prahova este, după cum spune chiar preşedintele interimar al filialei, „o structură de colegi de calitate şi cu responsabilităţi multiple”.  
Cea mai notabilă modificare este debarcarea Robertei Anastase din fruntea filialei municipale PNL Ploieşti. I s-a reproşat lui Anastase scorul slab obţinut de PNL pentru Consiliul Local Ploieşti. 

„În urma analizei am luat nişte hotărâri asupra a 15 organizaţii care au obţinut un rezultat ruşinos, am considerat noi, sub 15%, printre care, din păcate, şi cu tristeţe o spun şi municipiul Ploieşti, care a fost într-un contrast major cu rezultatul de pe judeţul Prahova, unde atât candidatul la Consiliul Judeţean cât şi partidul au fost peste 38%, municipiul Ploieşti fiind în jurul a între 13 şi 18%, diferenţierea fiind făcută strict pe votul politic sau de persoană”, a explicat Mircea Roşca, părând să ignore complet faptul că PNL a pierdut Consiliul Judeţean Prahova în favoarea PSD. 
Funcţia lui Anastase a fost preluată interimar de către viceprimarul în funcţie al oraşului, Dan Nicodim. 
PNL şi-a desemnat, prin vor secret, şi candidaţii pentru alegerile parlamentare, iar numele lui Anastase, parlamentar timp de patru mandate, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor şi fost europarlamentar nu se mai regăseşte pe listele PNL Prahova. 
„Targetul nostru este de patru deputaţi cu doi senatori”, a explicat Roşca, într-o conferinţă de presă. 
Printre numele care ar trebui să-i convingă pe alegătorii prahoveni să voteze PNL la scrutinul din acest an se regăsesc personaje cu notorietate la nivel naţional, dar şi politicieni contestabili sau traseişti. 
Lista pentru Senat este deschisă de ministru Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. La votul secret din filială, acesta a obţinut 45 de voturi, în timp ce Roberta Anastase a avut cinci voturi. 
Pe locul al doilea se află Gabriel Tudoran, om de afaceri.
La Camera Deputaţilor, Mircea Roşca, judecat pentru corupţie, condamnat, cu condamnarea anulată şi apoi scăpat definitiv de acuzaţie din cauza prescrierii faptelor nu a avut contracandidat pentru locul unu pe listă.
„Pentru Camera Deputaţilor, eu mi-am exercitat dorinţa de a deschide lista pentru Camera Deputaţilor, nu am avut contracandidat şi am primit, prun vot secret, un vor de încredere pentru a deschide această listă. Pe locul doi, domnul George Cătălin Şerban, care este secretar de stat la propunerea judeţului Prahova, filialei Prahova, în Ministerul Justiţiei, un om pe care chiar vreau să-l cunoaşteţi şi care a fost de mulţi ani alături de filiala noastră, în vot deschis, la fel contracandidaţi pe domnul senator Alexandru Nazare şi o doamnă de la comuna Brebu, 41 de voturi pentru George Cătălin Şerban, şase voturi doamna, un singur vot Alexandru Nazare”, a anunţat Mircea Roşca. 
Următoarele două locuri considerate eligibile pe lista PNL Prahova sunt ocupate de Bogdan Nica, medic, fost candidat al PNL pentru funcţia de primar al municipiului Ploieşti şi Oana Tănăsică, avocat.
Pe listele de candidaţi, pe locuri neeligibile se regăsesc Mădălina Lupea, fost prefect al judeţului din perioada în care Guvernul era condus de Viorica Dăncilă,  Cristian Ganea, fost viceprimar, fost lider în PSD şi în Pro România, Viorel Dosaru, fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, judecat pentru corupţie şi achitat, viceprimarul în funcţie Dan Nicodim.
Listele de candidaţi propuse de PNL Prahova vor fi trimise spre validare la Bucureşti.

Mircea Fechet: Nicio amenajare hidrotehnică administrată de Apele Române sau de Ministerul Mediului nu a cedat ca urmare a viiturilor de la Galaţi / Sunt convins că fiecare entitate responsabilă îşi face propria analiză despre ce s-a întâmplat acolo

Noi cote la pariurile politice. Cine are cele mai mari șanse să ajungă președintele României