Cristian Păun: Scumpirea petrolului va alimenta inflația și va pune presiune pe bugetele românilor

Creșterea cotațiilor petrolului pe piețele internaționale va alimenta inflația în România în lunile următoare și va pune presiune asupra bugetelor familiilor, în contextul dependenței ridicate de carburanți fosili și al investițiilor insuficiente în alternative energetice, a declarat pentru AGERPRES profesorul universitar de economie Cristian Păun.

Cotația barilului de petrol Brent din Marea Nordului a urcat luni dimineața cu aproape 19%, la 111 dolari, după ce crescuse deja cu aproximativ 28% săptămâna trecută, pe fondul temerilor investitorilor că prelungirea războiului din Orientul Mijlociu ar putea perturba sever piețele energetice și afecta creșterea economiei mondiale.

‘Mă aștept la o stabilizare a acestui preț în perioada următoare și, încet-încet, dacă lucrurile se rezolvă acolo, prețul petrolului să își revină. Ce impact are în momentul de față această creștere de preț în România? Cu siguranță va alimenta inflația. Cel puțin în aceste luni din an, inflația va fi mai mare decât a fost prognozată. Noi ne așteptam ca prețurile să se tempereze încet-încet, mai ales către a doua jumătate a anului, și să vedem prețuri mult mai mici față de anul anterior. Din păcate, un astfel de eveniment ne zdruncină mai tare decât pe alte țări, pentru că nu suntem foarte pregătiți și nu avem acea independență energetică față de hidrocarburi pe care o au alte state, care au investit masiv în electric, în baterii și în tot felul de soluții alternative – transport în comun electrificat, piste de biciclete și așa mai departe’, a menționat Cristian Păun.

Potrivit acestuia, România nu a făcut astfel de investiții, astfel încât dependența energetică a țării noastre de hidrocarburi este foarte mare.

Totodată, el a subliniat că parcul auto din România este mult îmbătrânit față de media Uniunii Europene, ceea ce înseamnă consumuri mai mari de carburanți fosili, de hidrocarburi, față de alte țări.

‘Asta va duce cu siguranță la o sărăcire și mai mare a românilor și, evident, la o presiune și mai mare pe bugetul fiecărei familii, iar fără reacții din partea noastră, fără o adaptare la această situație, problema va fi destul de complicată. Trebuie să înțelegem că, încet-încet, transportul urban va trebui să se bazeze mai mult pe mașini electrice, pe biciclete, pe trotinete, pe mersul pe jos, pe transportul în comun și mai puțin pe aceste mașini alimentate de hidrocarburi. Este nevoie de o infrastructură și mai bună a tot ceea ce înseamnă stații de încărcare electrice, inclusiv pe spațiile publice. De asemenea, sunt necesare mai multe facilități reale pentru românii care își instalează panouri solare și care își caută această independență energetică prin investițiile pe care le fac. Deocamdată, noi suntem destul de amatori în tot ceea ce înseamnă politici publice care să ne salveze și să ne facă mai rezilienți în fața unor astfel de crize’, a mai spus Cristian Păun.

În opinia sa, dacă conflictul se rezolvă repede, este foarte probabil ca lucrurile să revină la normal. În schimb, dacă conflictul se prelungește, probabil că prețul se va stabiliza undeva în jurul valorilor de astăzi o bună perioadă de timp, iar atunci va trebui ca fiecare dintre noi să găsim soluții la aceste prețuri foarte mari de la pompă.

‘Sigur că și statul poate face ceva: poate să reducă fiscalitatea pentru aceste produse de energie, gaz și combustibil, mai ales pentru agricultură; poate avea în vedere scăderea accizei, fără nicio urmă de îndoială. Este o soluție foarte bună, doar că pentru această scădere de acciză trebuie să obținem aprobare din partea Uniunii Europene. Sau poate, dacă lucrurile merg spre mai rău, să regândească aplicarea TVA la aceste produse și să vină cu un TVA diferențiat, astfel încât o perioadă să nu plătim acest TVA mare, să plătim un TVA de 10%, pentru toate aceste produse. Poate și o acciză mai mică și, în felul acesta, am ține prețurile sub control și am evita un puseu inflaționist suplimentar, care ne-ar genera probleme și mai mari decât avem în momentul de față’, a adăugat profesorul universitar de economie.

Scumpirea petrolului se va reflecta în prețuri, în condițiile în care produsele sunt transportate, iar cele agricole sunt realizate cu ajutorul carburanților.

‘Toate aceste elemente vor ajunge, într-un final, în preț, însă nu într-un procent imens, pentru că, pe lângă costul de transport, mai sunt și alte costuri. Procentul nu va fi neapărat foarte mare și pentru că românii nu mai prea pot scoate din buzunar bani pentru a plăti prețurile la care se gândesc antreprenorii, luând în considerare toate aceste costuri mărite. Nu este ușor nici pentru antreprenor să includă în preț toate aceste majorări de costuri pe care le are. Acum statul discută chiar ideea de a crește și salariul minim, care ar fi o decizie greșită. După ce există o presiune foarte mare dinspre energie, gaz, petrol și carburanți, să mai crești și salariul minim este o idee extrem de păguboasă’, susține economistul.

În opinia sa, crizele geopolitice din zonele bogate în resurse energetice arată cât de vulnerabile rămân economiile dependente de petrol și gaze.

‘Eu nu înțeleg de ce nu am învățat de la războiul din Ucraina că aceste națiuni care stau pe rezervele de petrol și de gaz ale lumii nu sunt deloc pacifiste și liniștite și că va exista permanent o problemă, iar ea se va acutiza pe măsură ce aceste resurse devin tot mai rare. Este, cum să spun eu, nătâng să crezi că viitorul va aparține tot mașinilor pe hidrocarburi, pe combustibili fosili, și că nu trebuie să facem absolut nimic pentru a remedia această problemă. Din punctul meu de vedere, situația va fi dificilă în perioada următoare pentru fiecare român’, a subliniat Cristian Păun.

Totodată, el și-a exprimat speranța că soluționarea conflictului se va produce destul de rapid, iar Iranul va ceda în fața presiunilor internaționale – și vom vedea o schimbare de regim, pentru că ‘acel regim terorist, tiranic, nu este deloc dătător de liniște și speranță și s-a văzut cât de mult rău poate face Orientului Mijlociu’.

‘Loviturile acestea pe care Iranul le dă astăzi țărilor din regiune sunt destul de lipsite de logică și mult îmbibate de terorism și teroare. Iranul nu produce foarte mult petrol acolo; el produce cam 10% din producția de petrol a Orientului Mijlociu. Cel mai mult produc în momentul de față Arabia Saudită, împreună cu Emiratele Arabe Unite, Kuweit, respectiv Qatar și Irak. Ei împreună produc peste 60% din petrolul regiunii, din care cel mai mult produce Arabia Saudită, dar avem această problemă a strâmtorii de acolo. Noi nu ne alimentăm din acea strâmtoare; avem o sursă alternativă, Azerbaidjan, care nu are legătură cu acest conflict. Avea legătură mai degrabă cu atacarea Ucrainei de către Rusia, fapt pentru care atunci prețurile au crescut mai mult, chiar dacă creșterea prețului petrolului pe piața globală nu a fost atât de mare. Deja am depășit acel prag maximal, suntem la 120 de dolari barilul, față de 117, maximumul de atunci, dar atunci am avut o creștere la pompă a prețului mult mai mare decât ce vedem astăzi, tocmai pentru că sursele noastre de aprovizionare nu depind atât de mult de Orientul Mijlociu, așa cum depindeau atunci. Atunci eram, ca și acum, dependenți destul de mult de Azerbaidjan, care nu este neapărat în zona directă de conflict’, a explicat Păun.

VIDEO Țărnea: MAE nu poate prezenta date despre numele românilor repatriați și nu poate verifica acte medicale

Fotbal: Cristian Chivu, antrenorul lui Inter Milano, a explicat de ce nu l-a folosit pe Calhanoglu în derby-ul cu AC Milan