CSM Oradea va întâlni echipa maghiară BVSC Manna ABC în sferturile de finală ale competiției masculine de polo pe apă Euro Cup, conform tragerii la sorți efectuate, luni, la Zagreb.
Campioana României va juca prima manșă la Budapesta, pe 18 martie, iar returul în Bazinul Olimpic ”Ioan Alexandrescu”, pe 28 martie.
CSM Oradea a eliminat în optimi echipa spaniolă CN Terassa, după 14-13 la Oradea și 14-14, sâmbătă, în deplasare.
BVSC Manna ABC a trecut în optimi de altă echipă maghiară, Vasas Plaket, cu 20-13, după 8-11 în prima manșă.
Dacă va trece de BVSC Manna ABC, CSM Oradea va juca în semifinale (25 aprilie, respectiv 9 mai) cu învingătoarea dintre Panathinaikos Atena și Jadran Split. Finala se va disputa în dublă manșă, pe 23 mai, respectiv 6 iunie.


