Fotbal: Rapid București – Universitatea Craiova 1-1, în Superligă

Rapid București și Universitatea Craiova a terminat la egalitate, 1-1 (0-0), duminică seara, în Giulești, într-un meci din etapa a 30-a a Superligii de fotbal, ultima a sezonului regulat.

Liderul a deschis scorul prin Nicușor Bancu (49), cu un șut din unghi. Rapid a egalat prin Alexandru Dobre (55), după o minge bâlbâită de apărarea oaspeților la un corner și o minge respinsă de portarul Laurențiu Popescu la lobul lui Constantin Grameni.

Jocul a fost unul închis, cu puține ocazii de gol. Rapid a mai avut o șansă notabilă prin Claudiu Petrila (23), dar șutul acestuia a ocolit poarta. Universitatea a avut o oportunitate la șutul lui Tudor Băluță (68), reținut de Marian Aioani.

În min. 63, jocul a fost întrerupt timp de trei minute din cauza gazelor lacrimogene de care au făcut uz jandarmii.

În min. 82, meciul a fost întrerupt pentru două minute din cauza scandărilor xenofobe ale suporterilor.

Rapid are o singură victorie în ultimele patru meciuri de acasă (două egaluri și un eșec).

Universitatea e neînvinsă de șase etape, în care a înregistrat patru victorii și două egaluri.

În tur scorul a fost egal, 2-2.

FC Rapid București – Universitatea Craiova 1-1 (0-0), Arena Giulești – București
Au marcat: Alexandru Dobre (55), respectiv Nicușor Bancu (49).
Arbitru: Horațiu Mircea Feșnic (Cluj-Napoca); arbitri asistenți: Valentin Avram (București), Alexandru Cerei (Cluj-Napoca); al patrulea oficial: Ovidiu Robu (Chitila)
Arbitru video: Iulian Dima (București); arbitru asistent video: Valentin Porumbel (Oltenița)
Observatori: Dan Victor Berbecaru (Râmnicu Vâlcea) – CCA, Octavian Goga (Brașov) – LPF

O nouă specie de dinozauri, descoperită în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului

Fotbal: Georges Mikautadze (Villarreal), ales jucătorul lunii februarie în La Liga