Colecția de aproape 10.000 de piese de istorie naturală, arheologie, numismatică și etnografie a Muzeului Sătesc din comuna Orlea, din sudul județului Olt, este în pericol de degradare în condițiile în care instituția nu mai are muzeograf de aproape 20 de ani, iar persoana care îl gestionează a ajuns la vârsta pensionării, potrivit reprezentanților Direcției Județene de Cultură (DJC).
Primarul comunei Orlea, Viorel Oiță, a explicat luni, pentru AGERPRES, că muzeul nu are muzeograf, însă nici vizitatori, în afara grupurilor de elevi din localitate și din comunele învecinate care vin în cadrul unor acțiuni organizate de școală sau de administrația locală.

Muzeul Sătesc Orlea ‘Constantin Cumpănașu’ a fost înființat în anul 1952 de învățătorul Constantin Cumpănașu, care a donat piese din colecția personală și apoi patrimoniul s-a mărit prin donații ale populației.
‘În anul 1952 este înființat și are o colecție impresionantă de piese începând de la perioada antică, arheologie, numismatică, tot ce ține numismatică, piese de perioada modernă, perioada contemporană și însumează aproximativ 10.000 de piese, deci foarte multe. Problema principală, pe care am ridicat-o de fiecare dată inclusiv în raportările noastre la Colegiul Prefectural, este că la acel muzeu nu există de câțiva ani buni de zile, cred că din anul 2007 încoace, o persoană angajată și să fie și specializată. Urmarea este că în anul trecut, când am făcut ultimul control inclusiv cu cei de la IPJ pe linia protejării patrimoniului cultural, s-a constatat o degradare din ce în ce mai accentuată a acestui muzeu și fizic și mai nou la nivel de inventar’, a declarat consilierul superior din cadrul DJC Olt, Laurențiu Comănescu.

Acesta susține că muzeul are nevoie de o persoană specializată care să se ocupe de păstrarea corespunzătoare a obiectelor și expunerea lor.
‘Și iarăși problema principală, o repet, este cea cu personalul de specialitate care să fie angajat acolo. Adică cineva care să răspundă. Pentru că, în prezent, persoana care se ocupă este și are, practic, preluată gestiunea acestei obiecte, referentul de cămin cultural (…) Nu știu cum poate să funcționeze și una și alta. E și altă problemă, pentru că nu este întreținut așa cum trebuie’, a mai afirmat Comănescu.
De gestionarea muzeului se ocupă, potrivit primarului, un angajat al Primăriei aflat la vârsta pensionării, care se ocupă și de Căminul Cultural, deoarece în ultimii ani nu au mai fost posibile angajări și s-a discutat chiar de reduceri în sistemul bugetar.
‘O să încercăm să facem ceva, nu știu, Conform Ordonanței, le-au scos (posturile din domeniul cultural n.r.) în afara organigramei. Persoana care s-a ocupat de muzeu și de cămin, ele fiind în aceeași incintă, deja de anul trecut are cam vârsta de pensionare. Am spus că trebuie să mai stea puțin, că nu știam de unde vor veni tăierile și de aceea i-am solicitat anul trecut: ‘mai ai răbdare, mai stai puțin, nu pleca acum, ca să vedem ce se întâmplă’. Domnul care se ocupă acum are vârsta de pensionare și probabil că foarte curând vom rămâne și fără dumnealui, dar o să anunțăm în cel mai scurt timp un concurs pe tema aceasta’, a afirmat edilul.
Vizitatorii, dacă ar fi interesați, ar fi bine veniți și primiți cu siguranță, a punctat primarul.
‘Nu vin (vizitatori n.r.), sincer, nu vin. Doar ce am mai făcut noi fel și fel de activități în care am invitat copiii de la școală, copiii de la școală din vecinătate de la Gura Padinii, de la Grojdibodu, acțiuni de genul acesta. Așa, să zic că am avut solicitări sau ceva, a venit cineva, de 20 de ani, nu. La o adică, e lângă Primărie, puteau să zică: să mergem să vedem și noi (muzeul, colecțiile n.r.), a mai declarat Viorel Oiță.
Primarul arată că deocamdată nu se poate pronunța în privința viitorului muzeului.
‘La cum suntem noi, comună de gradul III cu încă cinci subdiviziuni, stăm destul de greu, trăim din subvenții, dar ceva va trebui să facem, ce vom face nu știu. Dacă m-ați întreba acum dacă intenționăm să predăm sau să ținem, n-aș vrea să spun nici albă nici neagră. (…) Poate dacă am reuși să angajăm o persoană care să se ocupe (exclusiv de muzeu n.r.), a conchis edilul.

Muzeul Sătesc de la Orlea funcționează de peste 10 ani într-o clădire reabilitată cu fonduri europene.
Printre obiectele din patrimoniul muzeului, se numără, potrivit reprezentanților DJC Olt, o colecție de geme și cameee romane, numismatică din diferite perioade, monede romane, monede medievale, zeci de păsări și animale împăiate, fosile pietrificate, bucăți de calcar, cuarț, scoică de mare, sticlă vulcanică, numeroase elemente de etnografie, obiecte care indică ocupațiile și tradițiile localnicilor în timp.
Situația Muzeului Sătesc din Orlea a fost prezentată de reprezentanții DJC Olt și la ședința din luna februarie a Colegiului Prefectural Olt.
Foto: (c) Direcţia Judeţeană de Cultură Olt


