Echipele de intervenții au scos sâmbătă mai multe cadavre din apele inundațiilor produse în capitala Nairobi, după ce viiturile fulgerătoare de peste noapte au ucis cel puțin 10 persoane, au luat zeci de mașini și au perturbat zborurile pe cel mai mare aeroport din Africa de Est, au anunțat autoritățile kenyene, transmite Reuters.
Orașul este străbătut de apele râului Nairobi, care a ieșit din matcă.
În cartierul industrial Grogan, agentul de securitate John Lomayan, în vârstă de 34 de ani, s-a uitat la cadavrul unui bărbat în vârstă pe care l-a recunoscut – un vânzător de ouă de pe marginea drumului – prins sub o mașină care fusese luată de ape când râul Nairobi și-a revărsat malurile.
‘L-am văzut purtat de apă – de acolo de sus’, a spus el, arătând în sus spre drum. ‘Nu știam unde a fost dus. Abia acum îl vedem sub mașină’.
Un reporter Reuters a văzut trei cadavre scoase de sub mașini. Poliția a declarat că până acum au fost confirmate 10 persoane decedate.
Unii oameni de știință spun că încălzirea globală agravează inundațiile și secetele din Africa de Est prin concentrarea precipitațiilor în rafale mai scurte și mai intense. Studiul World Weather Attribution din 2024 constat că schimbările climatice au făcut ca ploile devastatoare din regiune să fie de două ori mai probabile decât înainte.
Kenya Airways a anunțat că ploile au ‘perturbat zborurile către Nairobi, unele curse fiind nevoite să devieze către orașul de coastă Mombasa.


