Iranul ar urma să permită trecerea petrolierelor sub pavilion indian prin strâmtoarea Ormuz (sursă indiană)

Iranul le va permite petrolierelor sub pavilion indian să tranziteze Strâmtoarea Ormuz, prin care trec 40% din importurile de țiței ale Indiei, a declarat joi o sursă indiană, deși o sursă iraniană din afara țării a negat că s-ar fi ajuns la un astfel de acord, relatează Reuters.

Ministerul de Externe indian și ambasada iraniană la New Delhi nu au răspuns imediat unor solicitări de a comenta informația. Sursa indiană a refuzat să fie numită, invocând faptul că nu este autorizată să discute cu media, în timp ce sursa iraniană a atras atenția că respectiva chestiune este sensibilă. Un vas thailandez care se îndrepta spre portul indian Kandla din vestul țării a fost atacat miercuri în strâmtoarea Ormuz, provocând reacții critice din partea New Delhi.

India deplânge faptul că navigația comercială a devenit o țintă a atacurilor militare în timpul conflictului în desfășurare din Vestul Asiei, a precizat miercuri seară Ministerul de Externe de la New Delhi.

‘Vieți prețioase, inclusiv cele ale unor cetățeni indieni, au fost deja pierdute în astfel de atacuri multiple într-o fază timpurie a conflictului, iar intensitatea și gravitatea acestor atacuri par să fie în creștere’, a adăugat sursa citată.

Iranul a atacat 16 nave în strâmtoare după ce Israel și SUA au declanșat o operațiune militară împotriva acestei țări la sfârșitul lui februarie. Teheranul a avertizat că prețul barilului de petrol al putea ajunge la 200 de dolari, aproape dublul nivelului actual.

Ministrul de externe indian, S. Jaishankar, a avut o conversație telefonică cu omologul său iranian Seyed Abbas Araghchi anterior în cursul săptămânii și au discutat despre securitatea traficului maritim prin strâmtoarea Ormuz, printre alte lucruri, potrivit unei relatări iraniene privitoare la discuție.

Închiderea aproape completă a strâmtorii a obligat India, al treilea consumator mondial de petrol, să caute alternative precum creșterea cantităților cumpărate din Rusia, notează Reuters.

Fotbal feminin: Echipa Iranului rămâne într-un hotel din Kuala Lumpur înainte de revenirea în țara natală

Iulian “Mugurel” Vrabete, membru al formaţiei Holograf, a murit