O cometă nou descoperită, aflată în trecere pe lângă Soare, ar putea deveni vizibilă la începutul lunii aprilie, dacă va supraviețui trecerii prin proximitatea solară, transmite joi Space.com.
Cometa C/2026 A1 (MAPS) a fost descoperită fotografic pe 13 ianuarie la observatorul AMACS1 din San Pedro de Atacama, Chile, de către patru astronomi francezi. Grupul derulează un program dedicat căutării asteroizilor din apropierea Pământului, numit MAPS, un acronim bazat pe numele lor de familie – Alain Maury, Georges Attard, Daniel Parrott și Florian Signoret.
În momentul descoperirii sale, cometa C/2026 A1 se afla la 308 milioane de kilometri de Soare, în constelația Porumbelul (Columba). Era un obiect de magnitudinea 18, ceea ce înseamnă că era extrem de slab vizibil și mult dincolo de raza de acțiune a majorității telescoapelor de amatori.
De atunci, cometa a crescut în strălucire de aproximativ 600 de ori, ajungând la magnitudinea de 11, suficient de strălucitoare pentru a fi ușor detectată de telescoapele de amatori cu aperturi de 8 până la 10 inci. Probabil că luminozitatea va crește în următoarele zile și săptămâni, pe măsură ce cometa înaintează spre periheliu (punctul del mai apropiat al orbitei sale față de Soare), pe care urmează să-l atingă la 4 aprilie.
Această cometă a fost identificată ca aparținând categoriei cometelor solare Kreutz. Unele dintre cele mai strălucitoare comete din istorie au fost membre ale grupului Kreutz. Exemplele includ Marile Comete din 1843 și 1882 și Cometa Ikeya-Seki din 1965. Cea mai recentă cometă Kreutz care a avut o reprezentație remarcabilă a fost cometa Lovejoy în decembrie 2011.
Cometa C/2026 A1 va ajunge la periheliu pe 4 aprilie în jurul orei 14:00 GMT. În acel moment, cometa va trece la doar 159.300 km de fotosfera solară. Deoarece va trece prin corona superfierbinte a Soarelui, unde temperaturile pot ajunge la aproximativ 1,1 milioane de grade Celsius, există posibilitatea ca această cometă să nu supraviețuiască, fiind probabil fie complet consumată de căldura extremă, fie sfâșiată de forțele mareice gravitaționale masive ale Soarelui.
Dar traiectoria sa nu o duce direct în Soare. Pentru a scăpa de o astfel de soartă, cometa trebuie să se miște incredibil de repede. În apropierea periheliului, cometa se va roti în jurul soarelui într-o curbă asemănătoare unui ac de păr, cu o viteză de peste 1,6 milioane km/h.
Pe pagina sa web ‘Visual Comets in the Future’, Seiichi Yoshida din Japonia afirmă că această cometă va atinge un vârf de magnitudine de aproape -5 la periheliu, ceea ce ar face-o la fel de strălucitoare ca planeta Venus.
În jurul acestei perioade, cometa va trece chiar în stânga imediată a Soarelui. Ca și în cazul observării unei eclipse solare parțiale, există pericole inerente pentru vedere în încercarea de a observa cu ochiul liber o cometă aflată atât de aproape de Soare. O modalitate de a observa în siguranță această cometă este pe ecranul monitorului, via Observatorul Solar și Heliosferic (‘SOHO’). Astronomii speră să obțină imagini spectaculoase ale cometei utilizând camera LASCO (Large Angle and Spectrometric Coronagraph Experiment) C3 a SOHO.
Această cometă se va afla în raza de acțiune a camerei LASCO C3 începând cu 2 aprilie, ora 12:00 GMT, până pe 6 aprilie. Pe parcursul unui interval de timp de aproximativ patru ore, centrat pe momentul periheliului, cometa va părea să treacă prin spatele Soarelui, așa cum se vede din perspectiva noastră terestră, apoi se va roti rapid și va traversa prin fața Soarelui.


