Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iași (UAIC) a informat că Biroul Executiv al Consiliului de Administrație al instituției a demarat o analiză și a solicitat un punct de vedere oficial din partea Facultății de Matematică, cea care a inițiat, în anul 2010, procedura de acordare a titlului onorific acordat profesorului Martin A. Nowak.
Potrivit unui comunicat de presă, demersul vine după ce UAIC a primit scrisoarea deschisă transmisă de mai multe organizații neguvernamentale care face referire la menționarea lui Martin A. Nowak, profesor la Universitatea Harvard, în dosarele Jeffrey Epstein publicate de către Departamentul de Justiție al Statelor Unite ale Americii (DOJ).
‘Dacă, în urma analizei efectuate de UAIC și de Facultatea de Matematică, vor fi identificate argumente în favoarea retragerii titlului acordat profesorului Martin Andreas Nowak, va fi înaintată Senatului o propunere în acest sens, o eventuală decizie putând fi luată doar de către acest for. Până în prezent, în documentele instituționale existente la nivelul Universității ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iași nu au fost identificate documente oficiale care să ateste existența unei colaborări instituționale între UAIC și Program for Evolutionary Dynamics (PED)’, se menționează în comunicatul de presă.
Totodată, UAIC precizează că ‘nu a primit și nu poate primi sponsorizări anonime, în conformitate cu prevederile legislației din România privind sponsorizarea, care stabilește obligativitatea existenței unor contracte de sponsorizare și a identificării clare a sponsorului’.
‘Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iași tratează cu responsabilitate orice sesizare referitoare la reputația instituției și va analiza toate informațiile relevante în cadrul procedurilor academice și administrative aplicabile’, se subliniază în comunicatul de presă.
Miercuri, 11 martie, șapte organizații civice au solicitat Universității ”Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași retragerea titlului de Doctor Honoris Causa al profesorului Martin Andreas Nowak, matematician și biolog la Universitatea Harvard, pentru că ar fi implicat în dosarele Epstein.
Potrivit unui comunicat remis presei, Grupul de Inițiativă Civică ‘În Stradă’, alături de Corupția Ucide, Inițiativa România, Reset, Activism Civic Craiova, Rezistența Civică Galați și Asociația Civică Tineri Liberi din Timișoara solicită conducerii Universității ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iași inițierea imediată a procedurii de retragere a titlului Doctor Honoris Causa acordat pe 9 iunie 2010 profesorului universitar doctor, Martin Andreas Nowak, matematician și biolog la Universitatea Harvard, menționat de peste 4.000 de ori în dosarele Jeffrey Epstein publicate de către Departamentul de Justiție al Statelor Unite ale Americii (DOJ).
Cele șapte organizații civice au depus, miercuri, o scrisoare adresată rectorului UAIC Iași, prof. univ. dr. Liviu-George Maha, Biroului Executiv al Consiliului de Administrație și Senatului UAIC Iași.
‘Potrivit documentelor publicate de către DOJ, în noiembrie 2009, cu șapte luni înainte ca Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iași să confere titlul Doctor Honoris Causa, asistenta lui Jeffrey Epstein, Lesley Groff îi solicita lui Martin Andreas Nowak ‘numele universității din România de unde ați luat oamenii’. Răspunsul, furnizat de doctoranda sa, Corina Tarniță (în prezent profesoară la Universitatea Princeton), menționa explicit că cele două tinere sunt de la Universitatea din Iași’, se menționa în comunicatul de presă al Grupului de Inițiativă Civică ‘În Stradă’.
Semnatarii acestui comunicat au subliniat totodată că relația dintre Nowak și Epstein, condamnat penal în 2008 pentru prostituarea unei minore și arestat din nou în 2019 pentru trafic sexual de minori, a debutat în 2003, când Epstein a donat 6,5 milioane de dolari Universității Harvard pentru înființarea laboratorului Program for Evolutionary Dynamics (PED), fondat și condus de Nowak, reprezentând cea mai mare parte din totalul de 9,1 milioane donate Universității Harvard în acea perioadă.
‘Epstein a deținut un birou personal în laborator și l-a utilizat de cel puțin 40 de ori după condamnare, însoțit de tinere femei care îi serveau drept asistente, conform raportului intern Harvard din 2020. La începutul anului 2026, după publicarea noilor dosare Epstein, în temeiul Epstein Files Transparency Act, Universitatea Harvard l-a plasat din nou pe Nowak în concediu administrativ plătit, iar un panel al Comitetului de Conduită al Facultății a recomandat deschiderea unei anchete formale. Nowak se află în prezent sub a doua anchetă disciplinară la propria universitate’, se menționează în documentul de presă al Grupului de Inițiativă Civică ‘În Stradă’.
Grupul civic menționează că ‘într-un răspuns la o cerere de informații publice depusă de Grupul de Inițiativă Civică ‘În Stradă’, Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iași a transmis că nu a existat nicio colaborare instituțională cu Program for Evolutionary Dynamics de la Harvard în perioada 2008-2012′.


