Simion (AUR), despre dislocarea temporară în România a unor capabilități americane: Nu vom vota

Președintele AUR, George Simion, a afirmat miercuri că parlamentarii AUR nu vor vota pentru dislocarea temporară în România a unor capabilități americane pentru că nu ar avea încredere în șeful statului, Nicușor Dan.

‘Se va vota online și unii votează fără să știe ce votează. Trebuie să avem garanția că niciun fir de păr de pe capul unui român nu va fi atins. Nu putem să votăm. Nu putem să votăm, avem o datorie față de poporul român. Nu votăm. Pentru că, până în acest moment, din totalul de 460 de parlamentari, doar 60 au consultat respectivul document, care nici măcar nu e în atribuția Parlamentului. Nu trebuie să alarmăm populația, dar ar putea să fie sub formă defensivă, sub formă de realimentare a avioanelor. Dar s-ar putea să nu fie. De aceea nu vreau să risc, totuși o parte importantă a populației ne-a încredințat cu încrederea lor. Suntem datori să respectăm jurământul pe care l-am făcut’, a spus Simion până să intre la ședința plenului reunit.

Întrebat dacă nu are încredere în partenerul strategic SUA, Simion a spus: ‘Noi nu avem încredere în conducătorii mici pe care-i avem, care au anulat alegerile și s-ar putea să tranzacționeze inclusiv legitimitatea lor internațională cu participarea la un conflict care nu este al nostru. (…) Nu am încredere în Nicușor Dan’.

El a precizat că nu a fost la Ambasada SUA, dar că se va adresa către reprezentantul Statelor Unite în România de la tribuna Parlamentului.

‘Dincolo de diferite tranzacții, trebuia să se asigure de protecția fiecărui român. Asta ne interesează. Mai departe, putem să privim diferite alte aspecte și interese strategice ale României, dar în primul și în primul rând ne interesează ca niciun român să nu aibă de suferit. Asta este poziția AUR, nu este o poziție anti-americană, anti-europeană, este o poziție românească’, a adăugat Simion.

Senatul și Camera Deputaților s-au reunit, miercuri, în ședință comună, pentru a se pronunța asupra scrisorii președintelui Nicușor Dan referitoare la dislocarea temporară în România a unor echipamente și forțe militare americane.

Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

Ministrul Muncii, Florin Manole: Pachetul de solidaritate nu se regăsește în buget

SRI anunță că menține nivelul de alertă teroristă albastru-precaut