Polițiștii buzoieni desfășoară cercetări în cazul unui câine de companie al cărui proprietar a acuzat faptul că o echipă de angajați ai serviciului de ecarisaj i-ar fi împușcat cu tranchilizant animalul de companie.
Potrivit stăpânului, evenimentul ar fi avut loc în această săptămână, pe un teren de lângă municipiul Buzău, în timp ce se întorcea de la plimbare cu animalul de companie, un metis de terrier, care avea zgarda la acel moment. El susține că angajații de la ecarisaj ar fi fost ajutați și de polițiștii locali.
‘Eram pe câmpul din afara orașului Buzău, în apropierea cimitirului în curs de construcție. Mă întorceam din acea zonă spre locuința personală. Când mă pregăteam să intru în oraș, am trecut printre două autospeciale de tip maxi-taxi, timp în care un membru al echipajului de ecarisaj mi-a împușcat câinele. În momentul în care am ieșit dintre mașini, practic Poliția Locală a favorizat această acțiune prin faptul că m-au atras spre ei, depărtându-mă de câine, permițându-le celor de la ecarisaj să acționeze. După ce l-au tranchilizat, Poliția Locală m-a somat să predau câinele. Am fost intimidat timp de aproape 10 minute de șeful echipajului, care a încercat prin toate metodele să predau câinele’, a declarat, pentru AGERPRES, proprietarul câinelui, Manea Sever.
După ce a fost tranchilizat, câinele a fost transportat de către proprietar la un cabinet veterinar.
‘Câinele nostru este câine de companie, câine de apartament, ca să înțeleagă lumea. Nu este un câine fără stăpân. Este câinele meu de 8 ani, este microcipat, vaccinat, din păcate și foarte bolnav, necesită o atenție deosebită atât pentru hrană cât și tratament medicamentos. I-am explicat aceste lucruri lui domnului de la Poliția Locală, că în primul rând este un câine proprietate privată, un câine cu probleme grave de sănătate și nu am găsit înțelegere. Eu l-am implorat să mă duc mai repede la o clinică privată, întrucât am considerat că viața câinelui meu a fost pusă în pericol printr-o tranchilizare neautorizată. La ora actuală am depus o plângere la Poliția Animalelor și aștept rezultatul anchetei’, a subliniat proprietarul câinelui de companie.
Reprezentanții Direcției de Poliție Locală au precizat că, potrivit legii, agenții instituției doar însoțesc echipajele din cadrul serviciului de ecarisaj al societății Urbis-Serv Buzău.
‘Rolul Poliției Locale este de a însoți aceste echipe de ecarisaj pentru capturarea câinilor fără stăpân. Dacă este o eroare, își asumă Urbis’ a declarat, pentru AGERPRES, directorul Poliției Locale Buzău, Adrian Teodorescu.
Contactat telefonic, directorul Urbis Serv Buzău, societate al cărei acționar unic este Primăria Municipiului Buzău, nu a putut oferi un punct de vedere, în schimb reprezentanții administrației locale atrag atenția despre faptul că la mijloc ar putea fi vorba despre un accident.
‘Mă gândesc că poate este vorba despre un accident, nu cred că urmărește nimeni câini cu stăpân. Primăria Municipiului Buzău va face verificări. În zona Parcului Crâng au fost sesizați câini fără stăpân și au loc acțiuni ale serviciului de ecarisaj’, a precizat, pentru AGERPRES, viceprimarul municipiului Buzău, Sorin Ionuț Apostu.
Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Buzău a anunțat că a deschis o anchetă.
‘În urma apariției în spațiul online a unor imagini referitoare la activități de capturare a câinilor fără stăpân și nemulțumiri legate de modul de desfășurare a acestor activități, conducerea IPJ Buzău a dispus efectuarea de verificări, conform competențelor, pentru clarificarea aspectelor semnalate. În funcție de concluziile verificărilor, urmează a fi dispuse măsuri legale în consecință’, a precizat, pentru AGERPRES, IPJ Buzău.


