Voineag insinuează că a avut o presă potrivnică, pentru că ‘oameni cu ramificații își permit să facă plăți’

Actualul procuror șef al DNA, Marius Voineag, nu a reușit să obțină joi un vot în cadrul Secției pentru procurori a CSM în încercarea sa de a ocupa funcția de adjunct al procurorului general al României.

Cazul său a fost amânat de CSM, după ce a primit trei voturi ‘pentru’ și trei ‘împotrivă’.

În timpul interviului susținut în fața celor cinci membri ai Secției, Voineag a fost întrebat ce părere are despre oamenii care protestează la adresa sa la sediul CSM.

‘Dumneavoastră chiar ați împărțit presa în două: și presă bună și presă proastă, spre deosebire de alți candidați. Ați trecut printr-un cordon de persoane care, chiar dacă nu e un cordon mare, sunt inimoși. Puteți să explicați de unde totuși zona asta de antipatie? De la ce vi se trage?’, a fost întrebarea pusă de procurorul Daniel Horodniceanu, cel care a condus în trecut DIICOT.

‘Sună prost ce vă spun, dar o parte din cauze, eu cred că se află chiar în mapa documentelor pe care vi le-am pus la dispoziție. Apropo de dosarele ‘mici’, am avut trei rânduri de generali, pe care i-am investigat și trimis în judecată în ultimii trei ani de mandat, dosare pe care noi le-am considerat extrem de grele la momentul respectiv. A fost clar o chestiune foarte delicată pentru noi, pentru că, de la acel moment, ne-am asumat și efecte, care s-au reverberat și în spațiul public. Cu siguranță, nu cred că își dorește nimeni procuror șef la DNA necriticat, înseamnă că nu face nimic procurorul respectiv. Am îmbrățișat disconfortul din candidatura anterioară, dar au fost foarte, foarte multe atacuri care au vizat persoana, au depășit mult scara unor critici constructive și cred că o parte din cauze le găsim la marile dosare pe care le-am făcut și care s-au investigat în ultimii trei ani de zile, fără doar și poate. În dosarul cu Portul Constanța au fost contracte de aproape 300 de milioane de euro, mită probată de 6,5 milioane. Nu sunt dosare deloc mici, sunt dosare unde oamenii au ramificații, își permit să facă plăți. Efectul vine, nici nu știi de unde vine pe partea asta’, a răspuns Voineag.

Pe parcursul interviului susținut de Marius Voineag, mai multe organizații civice, printre care Declic, Corupția Ucide, Inițiativa România, Inițiativa Timișoara, Reset Iași, Alternativă Civică Timișoara, În Stradă, Tineri Liberi, Agent Green și Rezistența Civică Galați, au organizat un protest în fața sediului CSM.

Confruntări între suporteri la Vigo: Doi fani ai echipei Olympique Lyon au fost răniţi – VIDEO

Raport ORSE 2025: Una din cinci gospodării ajunge sub pragul sărăciei după plata energiei