UE afirmă că va reacționa ‘ferm’ la orice încălcare de către Statele Unite a acordului lor comercial

Uniunea Europeană va reacționa ‘ferm’ la orice încălcare de către Statele Unite a acordului lor comercial încheiat vara trecută, a avertizat joi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, în timp ce Washingtonul a lansat anchete privind practici comerciale care ar putea deschide calea pentru noi tarife vamale, relatează AFP.

‘Comisia va răspunde ferm și proporțional la orice încălcare a angajamentelor’ prevăzute în acest acord, a declarat pentru presă Olof Gill, unul dintre purtătorii de cuvânt ai Bruxellesului.

‘Vom solicita clarificări suplimentare din partea Statelor Unite cu privire la implicațiile acestor anchete’ pentru acordul comercial cu UE, a adăugat el.

Casa Albă a anunțat miercuri că lansează o serie de anchete care vizează documentarea prejudiciilor economice suferite de Statele Unite. Aceste anchete vizează circa cincisprezece țări sau entități, inclusiv UE, și reprezintă un prim pas către potențiale noi tarife vamale.

Potrivit Washingtonului, aceste anchete se vor concentra ‘asupra economiilor în care dovezile par să indice o supracapacitate structurală’.

Însă Comisia Europeană consideră că Statele Unite greșesc incluzând UE în anchetele lor.

‘Uniunea Europeană împărtășește îngrijorările Statelor Unite cu privire la supracapacitatea din economia globală. Însă sursele acestei capacități sunt binecunoscute și nu se află în Europa’, a afirmat purtătorul de cuvânt.

Bruxellesul acuză și el China că alimentează enorme capacități de producție excesive în anumite sectoare, precum cel siderurgic, ceea ce creează o concurență neloială pentru producătorii europeni.

La rândul său, China a acuzat Washingtonul că se angajează într-o ‘manipulare politică’ pentru a justifica deschiderea acestor anchete.

China ‘se opune oricăror măsuri tarifare unilaterale’, iar ‘presupusa supracapacitate este un argument eronat’, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Guo Jiakun, adăugând că ‘Beijingul se opune ca acestea să fie folosite ca pretext pentru manipulare politică’.

Opt țări musulmane critică Israelul pentru închiderea Moscheii Al-Aqsa în timpul Ramadanului

Fotbal: Suedia i-a prelungit contractul selecţionerului Graham Potter