Bolojan: Fiecare parlamentar, fiecare partid pot să facă propunerile la buget pe care le cred de cuviință

Premierul Ilie Bolojan a declarat joi că fiecare partid poate să facă amendamentele pe care le consideră necesare la proiectul de buget, în Parlament, dar dacă aceste propuneri sunt într-o ‘anvelopă rezonabilă’ nu vor crea probleme majore la buget.

Premierul a fost întrebat de unde va face rost de bani dacă parlamentarii PSD depun amendamente care ar putea să dea peste cap bugetul pe 2026.

‘În mod normal, în timpul dezbaterilor parlamentare apar propuneri de amendamente la buget și, cu siguranță, așa cum s-a întâmplat în fiecare an, grupurile parlamentare vor veni cu propunere de modificare. Aceste propuneri, dacă sunt într-o anvelopă rezonabilă, nu creează probleme majore la buget. În condițiile în care prin astfel de propuneri se creează dezechilibre majore, nu facem decât să repetăm greșeala pe care am făcut-o anii trecuți și, așa cum a precizat domnul ministru Nazare, să construim în loc de bugete realiste, bugete care nu se bazează pe estimări corecte, în care veniturile, așa cum știm, au fost supradimensionate și cheltuielile au fost calculate la un nivel care nu acoperea toate cele 12 luni ale anului. Și sperăm că nu vom fi în această situație. Deci fiecare parlamentar, fiecare partid pot să facă propunerile pe care le cred de cuviință’, a spus premierul la Palatul Victoria.

El a adăugat că pentru anumite forme de sprijin cu caracter social există o disponibilitate din Fondul Social European.

‘Așa cum știți, sumele care sunt dedicate pentru sprijinul vârstnicilor noștri, care nu puteau fi asigurate din fonduri europene, așa cum s-a întâmplat în cursul anului trecut, de exemplu, au fost prinse în bugetul de stat. Pentru alte propuneri care țin de alte forme de sprijin cu caracter social există o disponibilitate din Fondul Social European, în așa fel încât pentru persoane care au nevoie de sprijin pot fi dezvoltate și avem un acord de principiu, din punctul ăsta de vedere, la care, dacă cele două ministere care au responsabilitate în acest domeniu, Ministerul Muncii și Ministerul Proiectelor Europene, lucrează, pot fi găsite soluții pentru ca aceste servicii sociale să fie asigurate din fonduri europene. Acolo unde am constatat că nu se poate asigura din fonduri europene, am alocat direct din buget, sunt acoperite toate cheltuielile de Ministerul Muncii’, a afirmat prim-ministrul.

 

Citiţi şi:

* VIDEO Bolojan: Guvernul a adoptat proiectul de buget pe 2026; vineri dimineață va fi transmis Parlamentului

* Bolojan: Ordonanța pentru simplificare și debirocratizare va fi ‘un cârlig’ pentru atragerea de investiții în România

* Nazare: Prin bugetul anului 2026 facem primul pas decisiv pentru ieșirea din procedura de deficit excesiv

Bolojan: Ordonanța pentru simplificare și debirocratizare va fi ‘un cârlig’ pentru atragerea de investiții în România

Nazare: Prin bugetul anului 2026 facem primul pas decisiv pentru ieșirea din procedura de deficit excesiv