Iohannis la ONU: Răspunsul la problemele noastre va consta întotdeauna în mai multă cooperare şi mai multă solidaritate

New York- Trimisul special al AGERPRES, Florin Ştefan, transmite: Oricât de nesigură este lumea astăzi, răspunsul la problemele ei va consta întotdeauna în mai multă cooperare şi mai multă solidaritate, a declarat miercuri, la New York, preşedintele României, Klaus Iohannis, în discursul său susţinut în faţa Adunării Generale a ONU.

 

„România va susţine întotdeauna ordinea mondială internaţională, cu ONU în centrul ei. Dacă vrem să găsim soluţii, trebuie să avem o viziune mai responsabilă asupra lumii. Să-i înţelegem provocările. Să ne amintim atunci ce ne-a adus aici împreună în primul rând. Pacea ca stare de spirit, ca scop, ca instrument”, a pledat Iohannis în intervenţia naţională susţinută în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, la New York.

El a spus că „în întreaga lume (…) insecuritatea, violenţa, conflictele şi chiar războiul au pus stăpânire pe lumea noastră”.

„Principala noastră provocare este găsirea soluţiilor atât de necesare pentru restabilirea şi protejarea păcii. În caz contrar, ordinea internaţională şi dreptul internaţional sunt irosite. Atunci când diplomaţia este cel mai dificil instrument de folosit, exact atunci este momentul în care trebuie să o utilizăm cel mai mult”, a spus şeful statului român.

El a vorbit în intervenţia sa despre necesitatea de a susţine oricât va fi necesar Ucraina în războiul său împotriva Rusiei şi despre sprijinul acordat de România ţării vecine. În acelaşi timp, el a făcut apel la încetarea ostilităţilor din Fâşia Gaza, „eliberarea în siguranţă a tuturor ostaticilor şi facilitarea transportului în siguranţă a ajutorului umanitar pentru civilii din Gaza”.

„În general, în întreaga lume, există apeluri alarmante pentru a pune capăt încălcărilor flagrante ale drepturilor omului, sub multe forme şi având rădăcini în cauze diferite. Există un sentiment al urgenţei care rămâne fără răspuns. Prevenirea conflictelor şi menţinerea păcii sunt instrumente esenţiale în această privinţă. În acelaşi timp, trebuie să sprijinim cooperarea cu organizaţiile regionale, având în vedere rolul lor în prevenirea, menţinerea şi impunerea păcii”, a spus Klaus Iohannis.

În acelaşi timp, preşedintele român a vorbit despre impactul schimbărilor climatice, despre care a spus că „reprezintă o ameninţare din ce în ce mai mare la adresa securităţii noastre, iar consecinţele sale sunt deja evidente”.

„Pe măsură ce aceste evenimente negative se intensifică, ele afectează demografia, economia, energia, conectivitatea şi geopolitica. Este vital să consolidăm în continuare cooperarea internaţională şi să asigurăm mecanismele de protecţie civilă atât de necesare. România participă activ la nivel internaţional la exerciţii, proiecte şi acţiuni de intervenţie în situaţii de urgenţă, în special pentru limitarea impactului incendiilor de vegetaţie”, a arătat Iohannis.

El a subliniat că sistemul ONU „este esenţial pentru a integra eforturile noastre şi pentru a crea sinergii” şi că trebuie accelerate demersurile pentru a menţine obiectivul de a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius.

„Şi, întrucât schimbările climatice sunt un multiplicator de ameninţări, România sprijină o abordare integrată a problematicilor legate de climă şi de securitate în cadrul sistemului ONU. Tranziţia verde include şi tranziţia energetică, asigurând în acelaşi timp securitatea energetică, ca un important reper de dezvoltare”, a afirmat el.

Iohannis a afirmat că într-o epocă în care lumea s-ar putea bucura pe deplin de oportunităţile oferite de informaţii, de inovaţie şi de conexiuni „asistăm la o creştere a neîncrederii şi a urii; asistăm la polarizare şi la creşterea extremismului, în loc de coexistenţă şi toleranţă”.

„Cu siguranţă, abuzurile tehnologice, dezinformarea şi alte instrumente hibride se află în centrul problemei, cu scopul de a ne submina securitatea.
În astfel de vremuri, a devenit mult mai uşor să distrugem decât să construim. Dar acum este momentul în care trebuie să identificăm forţa în instituţiile, principiile şi valorile globale. Toate acelea care servesc la protejarea demnităţii umane; iar demnitatea umană nu poate fi garantată fără drepturile omului. Acestea nu sunt niciodată opţionale şi continuă să fie unul dintre pilonii fundamentali ai sistemului ONU”, a pledat Iohannis în Adunarea Generală a ONU.

În acest sens, a spus el, instrumentele juridice internaţionale au un rol crucial. „De exemplu, în tranziţia digitală. Constatăm că tehnologia este un amplificator global de tendinţe. Depinde de noi să decidem dacă aceasta va contribui la servicii publice mai eficiente şi mai accesibile. De asemenea, trebuie să recunoaştem rolul esenţial al societăţii civile, al apărătorilor drepturilor omului şi al implicării tinerilor în promovarea drepturilor omului”, a subliniat Iohannis.

El a mai transmis de la tribuna ONU că România urmăreşte situaţia egalităţii de gen şi a luptei împotriva violenţei de gen. „România este un susţinător ferm al egalităţii de gen, pe care o promovăm în calitate de membru al Consiliului Drepturilor Omului şi, mai recent, al Comisiei pentru Condiţia Femeilor”, a dat el asigurări.AGERPRES/(A – editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)

 

Citeşte şi:

 

Iohannis la ONU: România a acordat un sprijin puternic Ucrainei şi ne-am angajat să îl menţinem atât timp cât va fi nevoie

 

Iohannis la ONU: România pledează pentru un Consiliu de Securitate extins, în care transparenţa şi responsabilitatea sunt norma, şi nu excepţia

Sursa: www.agerpres.ro

Zelenski se plânge la ONU de planul de pace China-Brazilia: ‘Nu doar că ignoră realitatea, dar îi oferă lui Putin spațiu pentru a continua războiul’

Nicoleta Radu (PAID): Până în momentul de faţă, avem în jur de 300 de dosare avizate în urma inundaţiilor din Vaslui şi Galaţi