Guvernul a aprobat, în ședința extraordinară de joi seara, printr-o ordonanță de urgență, modificarea și completarea unor acte normative – pe trei componente importante: consolidarea cadrului normativ privind examinarea investițiilor străine, reducerea termenelor pentru obținerea unor avize de mediu, precum și pentru apărarea împotriva incendiilor, în condițiile menținerii unor condiții riguroase de protecție a populației.
*** Consolidarea legislației privind examinarea investițiilor străine
Potrivit unui comunicat transmis de Executiv, prin această ordonanță se creează un cadru mai clar, mai predictibil și mai prietenos pentru investiții, care să sprijine relansarea economică și creșterea competitivității României, asigurând, totodată, capacitatea statului de a gestiona eficient riscurile de securitate, în deplină concordanță cu evoluțiile și exigențele cadrului european.
Mecanismul de examinare a investițiilor este un instrument obligatoriu la nivelul Uniunii Europene, instituit prin Regulamentul (UE) 2019/452, care impune tuturor statelor membre să aibă un mecanism național funcțional și să coopereze sistematic cu celelalte state membre și cu Comisia Europeană, precizează sursa citată.
Astfel, procedura de depunere a cererilor de examinare de către investitori va fi complet digitalizată, fiind pusă la dispoziție o platformă digitală dedicată, dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale, prin intermediul căreia cererile vor fi depuse exclusiv online.
Taxa de examinare va fi redusă la jumătate, de la 10.000 de euro, cât este în prezent, la 5.000 de euro.
Activitatea se va autofinanța, iar surplusul va fi vărsat la bugetul de stat la sfârșitul anului.
Procedura administrativă va fi simplificată și scurtată. Dacă în prezent durata totală a analizei și a emiterii documentelor de autorizare către investitor este de 125 de zile, acest termen se va reduce la mai mult de jumătate, respectiv la 60 de zile calendaristice, iar termenul de analiză va fi micșorat de la 60 de zile calendaristice la 45 de zile calendaristice.
Numărul de membri cu drept de vot ai Comisiei de Examinare a Investițiilor Străine Directe va fi redus de la nouă, câți sunt în prezent, la șapte membri.
*** Termene mai scurte pentru evaluarea impactului asupra mediului
O altă componentă a proiectului de OUG introduce modificări prin aplicarea cărora se va obține o reducere de 40 de zile a timpului maxim alocat pentru luarea deciziei în cadrul celor două etape din procedura de evaluare a impactului asupra mediului, respectiv etapa de evaluare inițială și etapa de încadrare.
Ordonanța introduce o serie de termene pentru pașii administrativi parcurși de autoritatea competentă pentru protecția mediului în etapele procedurale, respectiv:
* termenul de maxim 15 zile pentru parcurgerea etapei de analiză inițială se reduce la 10 zile;
* termenul de 20 de zile pentru autoritățile care fac parte din Comisia de Analiză Tehnică pentru analiza memoriului de prezentare, transmis de titular în vederea parcurgerii etapei de încadrare, pentru formularea unui punct de vedere, se reduce 15 zile;
* termenul de maximum 90 de zile pentru luarea unei decizii în etapa de încadrare se reduce la 60 de zile.
Actul normativ consolidează și procesul de digitalizare în domeniul protecției mediului, prin dezvoltarea unui nou sistem informatic național pentru evidența și raportarea datelor și informațiilor de mediu, precizează comunicatul citat.
Platforma va permite transmiterea electronică a documentațiilor, urmărirea în timp real a stadiului procedurilor și o gestionare mai eficientă și transparentă a fluxurilor administrative. Noul sistem va contribui la reducerea birocrației, la creșterea trasabilității deciziilor și la îmbunătățirea calității datelor de mediu, în beneficiul operatorilor economici, al autorităților și al publicului.
*** Măsuri mai clare și mai ferme pentru apărarea împotriva incendiilor
Conform comunicatului, o altă măsură se referă la introducerea unor reglementări mai clare și simplificate, precum și la stabilirea unor responsabilități mai ferme privind securitatea la incendii.
În privința procedurilor de avizare și autorizare privind securitatea la incendiu, se propune ca termenul de soluționare a avizelor să scadă de la maxim 21 zile la maxim 15 zile, iar în cazul investițiilor din fonduri UE sau a revenirii la documentații termenul să fie de maxim 5 zile lucrătoare.
Dacă autorizația nu este emisă în termen și documentația este completă, se eliberează un acord provizoriu pe 60 de zile, pe baza unei declarații pe proprie răspundere și se va face verificare obligatorie în teren.
De asemenea, actul normativ prevede indicatori de performanță stabiliți în mod unitar la nivel național, răspunderea directă a inspectorului-șef pentru nerespectarea termenelor de emitere a avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu și stabilește că întârzierea în soluționarea cererilor sau nerespectarea termenelor constituie abatere disciplinară, putându-se ajunge până la trecerea în rezervă.
Un alt aspect important îl reprezintă digitalizarea.
Ordonanța de urgență prevede că, în locul depunerii cererilor și documentațiilor preponderent în format letric, acestea vor fi transmise exclusiv în format electronic. Documentația va fi stocată în format digital și, totodată, se introduce posibilitatea redistribuirii dosarelor între inspectorate, în vederea respectării termenelor de soluționare.
O altă noutate introdusă este aceea că IGSU va certifica proiectele-tip repetitive prin eliberarea unui acord central, iar inspectoratele județene vor aplica acordul central. Astfel, va exista coerență națională prin uniformizarea deciziei și nu va mai exista situația în care același tip de proiect este avizat de zeci de ori în județe diferite, uneori cu soluții contradictorii.
Pentru situațiile în care autorizația deja există și apar diverse defecțiuni, caz în care se ajungea la pierderea automată a autorizației și închiderea imediată, chiar și pentru probleme tehnice minore, actul normativ propune suspendare temporară a autorizației, nu anulare automată, și termene clare de remediere: până la 30 zile (extensibil justificat) și ridicare rapidă a suspendării după remediere (maxim 5 zile). Astfel, se evită închiderile abuzive și se menține siguranța în exploatare fără distrugerea activității economice.
Cât privește sancțiunile, se trece de la amenzi necorelate cu gravitatea faptelor și avertismentul aplicat frecvent, ceea ce conduce la un slab efect preventiv, arată Executivul, la amenzi crescute (până la 100.000 lei), oprirea funcționării pentru încălcări grave, fără avertisment la fapte grave și încadrarea în categoria contravențiilor penale pentru reluarea activității fără drept.
*** De asemenea, actul normativ cuprinde o serie de reglementări fiscal-bugetare și administrative necesare pentru consolidarea veniturilor bugetului de stat.
Astfel, impozitul pe venit aferent declarației unice, încasat la bugetul de stat în perioada 1 martie 2026 – 31 decembrie 2026, se reține integral la același buget și nu se redistribuie.
Se reglementează un mecanism de virare parțială la bugetul de stat a veniturilor provenite din rovinietă și din sistemul TollRO, prin care Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. virează lunar 50% din sumele încasate, începând cu 1 septembrie 2026, într-un cont distinct de venituri ale bugetului de stat deschis pe codul de identificare fiscală al CNAIR, în termen de 5 zile lucrătoare ale lunii următoare încasării.
Începând cu data de 1 ianuarie 2027 situațiile privind monitorizarea numărului de posturi și a cheltuielilor de personal se vor realiza prin intermediul Sistemului Național de Raportare.
Sumele pentru sprijinirea organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale se stabilesc prin diminuarea cu 10% a prevederilor aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2025, nr. 9/2025.
Se actualizează cadrul de finanțare al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în sensul utilizării veniturilor proprii pentru finanțarea activităților curente, a investițiilor și a proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile.
Prin aceste reglementări se asigură aplicarea unitară a unor facilități fiscale prevăzute recent în legislație, se îmbunătățește cadrul de finanțare a unor instituții publice și se simplifică procedurile administrative de monitorizare a numărului de posturi și a cheltuielilor de personal în sectorul bugetar, arată comunicatul Guvernului.
Citiţi şi:
* VIDEO Bolojan: Guvernul a adoptat proiectul de buget pe 2026; vineri dimineață va fi transmis Parlamentului
* Bolojan: Ordonanța pentru simplificare și debirocratizare va fi ‘un cârlig’ pentru atragerea de investiții în România
* Nazare: Prin bugetul anului 2026 facem primul pas decisiv pentru ieșirea din procedura de deficit excesiv
* Bolojan: Fiecare parlamentar, fiecare partid pot să facă propunerile la buget pe care le cred de cuviință
* Guvernul a aprobat proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2026
* Bolojan: Dacă vom constata în continuare o dinamică de creștere a prețurilor la carburanți, vom analiza măsuri de limitare
* Bolojan: Pachetul legislativ privind salarizarea unitară trebuie gândit să intre în vigoare etapizat


