Papa Leon al XIV-lea a sugerat vineri că liderii politici creștini care pornesc războaie ar trebui să meargă la spovedanie și să analizeze dacă urmează învățăturile lui Isus, fără să numească vreun lider sau conflict anume, informează Reuters.
”Oare acei creștini care poartă o imensă responsabilitate în conflictele armate dau dovadă de umilința și curajul necesare ca să-și facă un examen serios de conștiință și să meargă la spovedanie?” a întrebat papa într-un discurs ținut în fața clericilor. Deși vineri papa Leon nu a făcut nicio referire la o persoană anume, în ultimele zile a lansat apeluri repetate pentru încetarea războiului în desfășurare în Iran, declanșat pe 28 februarie în urma atacurilor americano-israeliene.
Președintele american Donald Trump a fost crescut în credința prezbiteriană. Câțiva dintre principalii membri ai administrației Trump, printre care vicepreședintele JD Vance și secretarul de stat Marco Rubio, sunt catolici.
Isus și-a învățat discipolii să fie non-violenți, iar Biserica Catolică se opune, în general războiului, precizează Reuters.
De secole, Biserica a evaluat conflictele pe baza tradiției ”războiului drept”, care folosește o serie de criterii pentru a stabili dacă un conflict poate fi considerat justificat din punct de vedere moral, cum ar fi respingerea unei invazii nedrepte.
Robert McElroy, cardinal de Washington, D.C., a spus la începutul săptămânii că atacurile americano-israeliene împotriva Iranului ”nu sunt legitime moral” pentru că nu îndeplinesc criteriile Bisericii referitoare la războiul drept.
Papa Leon al XIV-lea participă vineri la Vatican la o conferință despre spovedanie, practică prin care catolicii își mărturisesc păcatele preotului și cer iertare lui Dumnezeu.
Potrivit suveranului pontif, acest ritual vine în ajutorul fiecărui catolic în parte, dar promovează și pacea și unitate în societate.


