Chișinăul solicită activarea Mecanismului de Protecție Civilă a UE după poluarea apelor Nistrului

Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a solicitat vineri activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, după ce autoritățile au depistat că nivelul de substanțe petroliere care s-au scurs în râul Nistru a atins un nou prag de poluare, potrivit Deschide.md.

Prin acest mecanism, Chișinăul a solicitat sprijinul partenerilor europeni pentru mobilizarea rapidă a unor echipe de specialiști și a echipamentelor necesare pentru gestionarea situației din teren.

‘Este vorba despre echipamente pentru captarea, reținerea și colectarea impurităților petroliere din apă, precum și despre stații mobile de testare a calității apei’, a indicat premierul moldovean.

Alexandru Munteanu a menționat că acest sprijin este necesar pentru a consolida capacitățile de intervenție ale instituțiilor responsabile – Ministerul Mediului, prin Agenția de Mediu și Apele Moldovei, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Agenția Națională pentru Sănătate Publică – implicate în monitorizarea și gestionarea situației.

După ce armata rusă a bombardat hidrocentrala ucraineană de la Novodnistrovsk (regiunea Cernăuți), pe râul Nistru au fost observate pete de substanță petrolieră. Instituțiile responsabile au inițiat analize și intervenții pentru a limita răspândirea poluantului, instalând sisteme de captare a substanțelor pe anumite sectoare ale râului. Anterior, autoritățile anunțaseră despre o scurgere de aproximativ 1,5 tone de produs petrolier.

Autoritățile din Republica Moldova au ridicat nivelul de alertă în zona de nord a țării, după ce analizele de laborator au indicat depășirea limitelor admise ale unor substanțe poluante în apa râului Nistru, a anunțat vineri ministrul mediului Gheorghe Hajder, care a declarat că situația este monitorizată permanent, iar măsuri suplimentare sunt aplicate pentru a proteja populația, transmite vineri Moldpres.

Ministrul a precizat că, încă din primele ore ale dimineții, echipele de intervenție din Ucraina lucrează pe malul ucrainean al râului pentru a limita extinderea poluării. Totodată, autoritățile din Republica Moldova au beneficiat de sprijin din partea României, care a trimis echipamente și specialiști pentru instalarea unor filtre suplimentare menite să reducă impactul substanțelor poluante.

În paralel, instituțiile responsabile din Republica Moldova continuă să monitorizeze constant calitatea apei pentru a preveni orice risc pentru populație.

Satu Mare: Un bărbat a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ, la o adâncime de 3-4 metri/ El a fost scos de pompieri şi predat echipajelor medicale, care au declarat decesul

Washingtonul oferă o recompensă de 10 milioane de dolari pentru informații despre liderii iranieni