Inter Milano a fost ținută în șah de Atalanta Bergamo, 1-1, sâmbătă, pe San Siro, într-un meci din etapa a 29-a a primei ligi italiene de fotbal, în care antrenorul formației nerazzurra, românul Cristian Chivu, a fost eliminat pe final pentru proteste vehemente (85).
Inter are acum trei meciuri consecutive fără victorie în toate competițiile (două egaluri și un eșec) și o singură victorie în ultimele cinci partide.

Liderul din Serie A își vede distanța față de principala urmăritoare, rivala AC Milan, micșorându-se văzând cu ochii. Un succes al lui Milan la Roma, cu Lazio, duminică, ar face ca ecartul dintre cele două să ajungă la doar cinci puncte.

Dacă Inter venea după un eșec în derby-ul cu AC Milan (0-1), Atalanta fusese surclasată la mijlocul săptămânii de Bayern cu 6-1, chiar la Bergamo.

Francesco Pio Esposito a deschis scorul pentru Inter (26), dar oaspeții au egalat în min. 83, prin Nikola Krstovic, după un șut respins de portarul Yann Sommer.

Foto: (c) Matteo Ciambelli/REUTERS
Inter ocupă primul loc în clasament, cu 68 de puncte, urmată de AC Milan, 60 de puncte (un joc mai puțin), Napoli, 46 puncte (un joc mai puțin), etc.
Foto: (c) MATTEO BAZZI/EPA


