Volei masculin: Campioana Corona Braşov s-a calificat în turul II preliminar al Ligii Campionilor

Campioana la volei masculin Corona Braşov a învins şi miercuri, pe teren propriu, formaţia bosniacă Bijeljina Radnik, scor 3-0, în a doua manşă din turul I al preliminariilor Ligii Campionilor.

Scorul pe seturi a fost 25-15, 25-19, 25-19.

În tur, echipa antrenată de Laurenţiu Lică s-a impus cu scorul de 3-0, pe seturi 25-20, 25-22, 25-15, astfel că obţine calificarea în turul II cu dublă victorie.

Doar două locuri sunt disponibile pentru echipe venite din preliminarii, după trei tururi, iar acele formaţii au fost repartizate în grupele principale B şi C, la tragerea la sorţi din luna iulie.

În grupa B se află echipele Vero Volley Monza, Helios Grizzlys Giesen şi Fenerbahçe, iar în grupa C Aluron Zawiercie, Allianz Milano şi Knack Roeselare.

Corona Braşov joacă pentru prima dată în cupele europene, la doar doi ani de când a promovat, interval în care a câştigat şi titlul naţional.

 

Klaus Iohannis, despre vizele pentru SUA: S-a lucrat foarte intens pe conştientizare, pe informarea publicului şi se pare că avem şanse. Ştiţi că întreaga chestiune ţine de aşa-anumita rată de refuz care trebuie să fie suficient de mică. Semnele nu sunt r

Suma record de 73,5 milioane de lire sterline, strânsă în scopuri caritabile la maratonul de la Londra