Cel puțin 10 persoane au murit în urma unui incendiu declanșat într-un spital din India

Cel puțin 10 pacienți au murit într-un incendiu izbucnit într-un spital de stat din estul Indiei, informează luni DPA.

Incendiul a izbucnit în timpul nopții în unitatea de terapie intensivă a SCB Medical College and Hospital din orașul Cuttack, a spus luni prim-ministrul statului Odisha, Mohan Charan Majhi.

Majhi a spus că șapte pacienți aflați în stare critică au murit în timp ce erau transferați în alte saloane. Alți trei pacienți au murit în urma rănilor suferite, a adăugat el.

Potrivit presei locale, mai multe persoane au fost rănite, unele dintre acestea grav. Cauza posibilă incendiului ar fi un scurtcircuit, potrivit presei.

Majhi a anunțat demararea unei anchete.

 

Dosar de corupție privind redobândirea cetățeniei române: Două persoane, între care un angajat al Consulatului României din Cahul, reținute

Bolojan: Studiul economic al OCDE dedicat României – punct de referință pentru stabilitatea economică și modernizarea statului