Viktor Orban acuză un boicot ‘pueril’: ‘Ei cred că fac mişto de noi, dar nu se fac decât de râs/ UE nu ar trebui să devină o grădiniţă de copii’

Liderul naţionalist ungar, care şi-a stabilit ca obiectiv încheierea unui pact privind competitivitatea, a recunoscut că obţinerea unui acord nu va fi o sarcină „uşoară”, având în vedere haosul creat, potrivit lui, de către Bruxelles şi de state membre.

„Avem miniştri şi comisari puerili, care uneori vin şi alteori nu, fără ca noi să ştim cine vine şi cine nu”, a afirmat el într-o conferinţă la Budapesta.

„Ei cred că fac mişto de noi, dar nu se fac decât de râs, căci UE nu ar trebui să devină o grădiniţă de copii”, a spus Orban.

Val de indignare în UE, după ce Viktor Orban s-a dus la Moscova

Premierul Viktor Orban şi-a iritat omologii din UE în iulie, când a efectuat o vizită surpriză la Moscova, fără să se consulte cu nimeni, în momentul când Ungaria tocmai prelua preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE.

Ca reacţie, Comisia Europeană a decis să boicoteze reuniunile organizate de Ungaria şi să fie reprezentată doar la nivel tehnic. De asemenea, miniştri ai ţărilor membre stau departe de evenimentele organizate de Budapesta.

În afară de Rusia, premierul Viktor Orban s-a deplasat de asemenea în Ucraina, China şi în SUA, unde s-a întâlnit cu fostul preşedinte american Donald Trump, în ceea ce a numit drept o „misiune de pace”.

Premierul ungar este în relaţii reci cu Parlamentul European şi cu executivul de la Bruxelles, precum şi cu marea majoritate a statelor membre, din cauza atingerilor repetate aduse statului de drept şi a apropierii sale de Kremlin.

VIDEO Deși PNL a avut candidat, Nicolae Ciucă spune că l-ar fi votat pe Nicușor Dan la Primăria Capitalei

U BT Cluj, debut cu înfrângere în BKT EuroCup; Alex Chipciu a aruncat prima minge