Elevi și profesori din Franța, Germania și Republica Cehă participă în perioada 17 – 21 martie la evenimente dedicate protejării mediului, organizate de Liceul ”Emil Racoviță” Vaslui în cadrul proiectului Erasmus+ CLIMATE – Collaborate, Learn, Innovate, Mobilize for an Active Transition in Europe.
Evenimentul își propune să promoveze implicarea tinerilor în găsirea de soluții pentru provocările de mediu.
”Această inițiativă educațională remarcabilă reunește elevi și profesori din mai multe țări europene și promovează valori esențiale precum colaborarea, inovația și implicarea activă în procesul de tranziție către o societate sustenabilă. Felicit cadrele didactice și echipa de implementare pentru eforturile depuse în realizarea acestui proiect de anvergură, care oferă tinerilor oportunitatea de a-și dezvolta competențe importante pentru viitor și de a contribui la identificarea unor soluții durabile pentru comunitățile noastre. Educația rămâne fundamentul dezvoltării unei societăți moderne, iar astfel de proiecte internaționale consolidează parteneriatele europene și deschid noi perspective pentru generațiile tinere”, a spus prefectul județului Vaslui, Eduard Popica, prezent la deschiderea conferinței.
Într-un mesaj transmis tinerilor, președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian Trifan, a evidențiat importanța implicării acestora în identificarea de soluții ecologice și în promovarea inițiativelor locale dedicate protecției mediului.
Reprezentanții Centrului Europe Direct Vaslui au subliniat rolul esențial al tinerilor în promovarea valorilor europene.
Proiectul include vizite la parcuri fotovoltaice și eoliene din județ și ateliere, dezbateri și concursuri dedicate protecției mediului.


