Deputatul PSD Marius Budăi, fost ministru al Muncii, transmite un mesaj pentru cei care ”aplaudau politica ‘intransigentă’ a ‘salvatorului’ Ilie Bolojan”, afirmând că nu se mai poate continua cu acest tip de guvernare, care ”blochează economia națională din cauza încăpățânării unui singur om”.
Într-o postare pe Facebook, Budăi a pus o serie de grafice referitoare la inflație și consum.
”Nu a fost nici disciplină, nici intransigență! A fost doar o încăpățânare îndârjită și obtuză! Care este rezultatul? Blocaj total în economie! Cea mai mare inflație din UE! Cea mai mare prăbușire a consumului din UE! Intrarea în recesiune tehnică, cu a doua cea mai mare scădere economică din UE! Iar după tot chinul îndurat de populație, deficitul bugetar real a rămas aproape neschimbat! Am intrat deja într-o criză economică globală provocată de conflictul din Orientul Mijlociu. Nu ne mai permitem să continuăm cu acest tip de guvernare, care blochează economia națională din cauza încăpățânării unui singur om!”, este de părere fostul ministru.


