Ortodoxe
Sf. Mc. Hrisant și Daria, Claudiu și Ilaria; Sf. Mc. Marian Diaconul
Greco-catolice
Sf. m. Hrisant și Daria; Sf. Iosif, patronul Bisericii Universale
Romano-catolice
Sf. Iosif, soțul Sf. Fecioare Maria
Fer. Marcel Callo, m. LN
Sfinții Mucenici Hrisant, Daria și cei împreună cu ei sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 19 martie.
Sfântul Mucenic Hrisant s-a născut în Alexandria, Egipt. Era fiul unui nobil, Polemie, care a plecat la Roma împreună cu familia sa. Rudele Sfântului Mucenic Hrisant dețineau funcții înalte în Imperiul Roman.
Tânărul Hrisant a studiat la școli din Egipt și Roma, a dorit însă să cunoască și Sfânta Scriptura. A citit cu atenție Sfânta Evanghelie și cărțile Apostolilor și căuta cine să-i fie învățător.
Luând legătura cu un preot creștin sihastru, pe nume Carpofor, Sfântul Hrisant a înțeles de la acesta desăvârșit tainele dumnezeieștii Scripturi și a primit Sfântul Botez, iar la scurt timp a ajuns să predice Evanghelia la Roma.
Despre aceasta auzind rudele sale, i-au spus lui Polemie: ‘Caută, că asupra ta va fi o pricină și asupra capului tău va cădea ceea ce îndrăznește fiul tău a face; pentru că îndrăznește a grăi de rău pe zei și zice că este un oarecare Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu. Acest lucru de va ajunge la auzul împăratului, apoi nici tu, nici noi, rudele tale, nu vom fi iertați pentru dânsul și vom pierde mila împărătească. Pentru că cine îndrăznește să grăiască asupra zeilor unele hule ca acelea, decât numai cei ce se împotrivesc legilor împărătești?’. (Viețile Sfinților)
‘Mâniindu-se, Polemie a închis pe Hrisant, fiul său, într-o cămară întunecoasă și rece și-l muncea cu foamea, dându-i puțină mâncare seara. Iar fericitul Hrisant socotea închisoarea aceea și foamea nu ca o pedeapsă, ci ca o deprindere la post, la liniște și la strâmtorarea vieții creștinești și binevoia să fie în închisoarea aceea strâmtă și întunecoasă mai mult decât în palatele cele desfătate și luminoase’. (Viețile Sfinților)
Înștiințându-se despre aceea, casnicii și vecinii îl sfătuiau pe tatăl, zicând că dimpotrivă ar trebui să-i fie rânduit să petreacă în veselie și desfătări, căci cele cu care îl chinuia pe fiul său creștinii le socotesc mai mult spre slavă și laudă, decât ca pedeapsă.
Pentru că nu a fost cu putință ca Sfântul Hrisant să fie înduplecat să părăsească credința creștină, tatăl său a hotărât să-l căsătorească cu o tânără păgână, în nădejdea că aceasta îl va convinge să redevină păgân.
Tânăra Daria, preoteasă a zeiței Atena, a devenit însă și ea creștină, după căsătoria cu Hrisant, hotărând amândoi să nu trăiască la un loc.
Despărțindu-se în case deosebite, ridicate ca niște mănăstiri, Sfinții Mucenici Hrisant și Daria au strâns în jurul lor obști separate de creștini, bărbați și femei care își închinau viața lui Hristos. Faptul acesta a stârnit mari proteste la Roma: ‘căci bărbații strigau: ‘Am pierdut pe femeile noastre!’; iar tinerii strigau: ‘Am pierdut, prin Daria, pe fecioarele cele logodite!’. Asemenea și femeile țipau: ‘Ne-am lipsit de bărbații noștri!’. Iar fecioarele strigau: ‘Ne-am lipsit de logodnicii noștri, prin Hrisant!’. (Viețile Sfinților)
Tinerii Hrisant și Daria au ajuns în cel din urmă în fața autorităților, în vremea împăratului Numerian (283-284), fiind dați pe mâna unui aspru persecutor, Claudiu. Văzând răbdarea la chinuri și auzind răspunsurile date anchetatorilor, Claudiu s-a botezat, împreună cu ostașii săi, cu soția și cei doi fii.
Din ordinul împăratului, Claudiu împreună cu fiii săi și cu ostașii au fost uciși, iar Hrisant și Daria au fost îngropați de vii.
‘Deci, astfel fiind duși Sfinții Mucenici Hrisant și Daria, cântând și rugându-se, s-au pogorât în groapa aceea și au primit mucenicească moarte și îngropare, fiind acoperiți de vii cu pământ și cu piatră, după porunca tiranului’. (Viețile Sfinților)
În acel loc se făceau multe minuni și tămăduiri și mulțime de creștini, bărbați, femei și copii, adunându-se într-o peșteră ce era acolo aproape, cu bucurie prăznuiau ziua mucenicilor și cu dumnezeieștile Taine se împărtășeau.
Aflându-se despre aceasta, intrarea peșterii a fost astupată câtă vreme oamenii erau înăuntru.
‘Deci s-a făcut aceea degrabă și s-a săvârșit acolo mucenicește toată mulțimea adunării creștinești, între care erau Diodor presbiterul, Marian diaconul și mulți clerici. Însă nu este cu putință a număra numele credincioșilor care s-au sfârșit acolo, căci erau fără număr’. (sursa: vol. Viețile Sfinților)
