Meta renunţă la platforma VR Horizon Worlds şi îşi reorientează strategia către inteligenţa artificială

Meta Platforms va închide platforma socială de realitate virtuală Horizon Worlds, marcând o retragere suplimentară din ambiţiile sale legate de metavers, transmite CNBC.

Aplicaţia Horizon Worlds va fi eliminată din magazinul Quest la finalul lunii martie, urmând ca versiunea VR să fie închisă complet pe 15 iunie. După această dată, serviciul va continua să existe doar sub forma unei aplicaţii mobile independente.

Lansată oficial la finalul anului 2021, platforma permitea utilizatorilor să interacţioneze prin avatare într-un spaţiu virtual 3D şi să participe la diverse jocuri şi activităţi sociale. Cu toate acestea, Horizon Worlds nu a reuşit să atragă un public larg, numărul utilizatorilor activi lunari rămânând la doar câteva sute de mii.

Meta a încercat să extindă accesul prin lansarea unei versiuni mobile în septembrie 2023, similară unor platforme precum Roblox, însă interesul pentru experienţele VR a rămas limitat în rândul publicului larg.

Investiţiile masive în metavers s-au dovedit costisitoare. Divizia Reality Labs, responsabilă de dezvoltarea acestor tehnologii, a înregistrat pierderi de miliarde de dolari trimestrial. În ultimul trimestru raportat, pierderea operaţională a ajuns la 6,02 miliarde de dolari.

În acest context, compania îşi schimbă direcţia strategică, concentrându-se mai mult pe dezvoltarea inteligenţei artificiale şi reducând accentul pus anterior pe realitatea virtuală. Meta a anunţat recent o restructurare a diviziei Reality Labs şi a concediat peste 1.000 de angajaţi, inclusiv din studiouri care dezvoltau conţinut VR.

Potrivit companiei, separarea platformelor şi mutarea Horizon Worlds către mobil vor permite o focalizare mai clară a dezvoltării fiecărui segment.

Decizia marchează un contrast puternic faţă de viziunea exprimată în 2021 de CEO-ul Mark Zuckerberg, când compania şi-a schimbat numele din Facebook în Meta pentru a sublinia tranziţia către metavers, considerat atunci „următoarea frontieră” a internetului.

viewscnt

SĂRBĂTORI RELIGIOASE – 19 martie

Spyware pentru iPhone descoperit în Ucraina, care ar putea afecta sute de milioane de dispozitive